O inițiațivă legislativă prin care cresc salariile și în mediul privat, în funcție de studii, semnată de 38 de parlamentari din toate partidele

Foto: Pexels.com

O inițiativă legislativă depusă la Senat prevede creșterea salarilor din „economia națională” pe baza unor coeficienți aplicați la salariul minim de bază, în funcție de durata și amploarea studiilor fiecărui angajat, de la muncitor necalificat până la doctorat, potrivit încont.ro. Noua propunere este semnată de 38 de deputați, majoritatea de la PSD, dar și de câte un deputat de la USR, PNL, UDMR și Minorități. Iar inițiatori sunt fostul ministru al dialogului Gabriel Petrea, deputatul Adrian Solomon și actualul șef al Camerei Deputaților Marcel Ciolacu, potrivit notei de fundamentare.

Proiectul de lege prevede un coeficient minim de 1 aplicat la salariile muncitorilor necalificați, fără școală, și ajunge până la 2, 8 în cazul celor care au doctorat în domeniul în care lucrează. Acești coeficienți se aplică, potrivi legii, la salariul minim de bază, pentru o ierarhizare a veniturilor salariale. Coeficienții sunt prezentați în anexa propunerii.

Reglementarea politicii salariale din mediul privat este justificată astfel: „În vederea asigurării echilibrării sistemului de salarizare între sectorul bugetar și mediul economic concurențial”. 

O altă justificare este aceea că prin creșterile de salarii prevăzute se „menține o motivare adecvată a muncii prin evitarea aplatizării excesive a grilei de salarizare”

Potrivit Comisiei Naționale de Prognoză, numărul mediu de salariați în secotrul bugetar a trecut de 960 de mii în anul 2019, față de 919,4 mii în 2017. În mediul privat lucrează 4,3 milioane de angajați, mai arată aceleași date, creșterea fiind de aproape 300 de mii pe angajați față de acum doi ani.

În privința salariilor, dacă salariul mediu brut lunar pe economie a ajuns la  5163 de lei în 2019, față de 4502 în 2018, pe sectoare de activitate situația este complet diferită. În sectorul bugetar creșterile au fost mult mai mari față de cele din sectorul privat, concurențial.

În 2018 salariul mediu brut lunar în sectorul bugetar a fost de 5.620 de lei, iar în 2019 este de 6.904 lei, potrivit Comisiei de Prognoză. Creșterea într-un singur an este de 22,8% și vine după doi ani succesivi de creșteri cu 24,4% în 2017 și peste 25% în 2018.

În sectorul privat, anul trecut salariul mediu brut lunar a fost de 4.198 de lei, ajungând în 2019 la 4776 lei, o crelștere de doar 13,8%. Ratele de creștere din anii trecuți au fost și ele la jumătatea celor din sectorul de stat – 12,2% în 2017 și 11% în 2018.

Din fiecare salariul plătit în România statul încasează circa 42%, potrivit calculator-salarii.ro. Pentru a putea plăti un salariu de 3.000 de lei net, un angajator este nevoit să dea către stat o sumă de 2.432 de lei. În concluzie, orice majorare pe baza unor coeficienți a salariilor din zona privată ar aduce încasări mai mari la bugetul statului.

Exit mobile version