O școală din județul Constanța și una din Mehedinți, reabilitate la standarde de consum de energie aproape zero, printr-un program privat

Foto: OMV Petrom

O școală din localitatea Ovidiu din județul Constanța și una din Drobeta-Turnu Severin vor fi reabilitate și modernizate pentru a fi aduse la un standard de consum de energie aproape zero, în cadrul unui program privat de promovare a eficienței energetice, potrivit unui comunicat de presă.

În cadrul acestui proiect, suprafețele exterioare ale clădirii (pereții exteriori, terasa) vor fi izolate termic, tâmplăria existentă va fi schimbată integral cu una performantă energetic, vor fi instalate sisteme moderne de iluminat și echipamente de producere a energiei din surse regenerabile. 

Este vorba despre o nouă fază a proiectului “România Eficientă”, derulat de Energy Policy Group (EPG) în parteneriat și cu finanțarea OMV Petrom, program demarat în vara anului 2019.

În cadrul aceleiași inițiative, anul acesta au mai fost desfășurate lucrări de renovare la standarde de eficiență energetică nZEB (consum de energie aproape zero), două școli din Prahova – Liceul Tehnologic Energetic “Elie Radu” din Ploiești (aprilie) și Școala Gimnazială “Liliești” din Băicoi (lucrări începute în septembrie).

Exit mobile version