OFICIAL: Bursele pentru elevi rămân ca cele de anul trecut, între 8 lei şi 1.000 de lei. Hotărârea 666 a fost publicată în Monitor

Proiectul mai poate să aștepte / Sursa: Pixabay.com

Peste 400.000 de elevi vor lua în acest an burse, fie de studiu, fie sociale, la acelaşi nivel ca cel de anul trecut, potrivit HG pentru cuantumul minim al burselor şi notei de fundamentare a acesteia. Hotărârea controversată a primit numărul 666 şi a fost publicată în Monitorul Oficial, în varianta care prevede că acest cuantum rămâne neschimbat faţă de nivelul de anul trecut, deşi iniţial cuantumul minim propus era de 100 de lei. Suma de 100 de lei fusese chiar anunţată de purtătorul de cuvânt al Guvernului după şedinţa Executivului. Ulterior oficialii au retras informaţiile.

Actul normativ publicat în Monitorul Oficial prevede că “în anul școlar 2019-2020, cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, este cel stabilit de autoritățile administrației publice locale, aflat în plată în anul școlar 2018-2019”.

Asta după ce în forma iniţială a proiectului, acesta prevedea că “începând cu anul școlar 2019-2020, bursele de perfomanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, se acordă în cuantum de 100 de lei. Acestea se alocă din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar de stat, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. Sumele alocate acestor drepturi nu pot fi mai mici de 100 de lei.”

Reamintim că Guvernul a retras luni afirmațiile premierului Viorica Dăncilă și ale purtătorului de cuvânt Nelu Barbu, privitoare la adoptarea unui proiect de HG privind pragul de 100 de lei impus autorităților locale pentru acordarea burselor pentru elevi, potrivit unei rectificări făcute de Guvern. La scurt timp după anunțul oficial, reprezentanții Guvernului au anunțat Edupedu că „a fost vorba despre o greșeală a celor de la Ministerul Educației” şi că aceştia din urmă vor da un comunicat în care vor explica motivele.

Burse elevi: fundamentarea proiectului

Imediat Ministerul a dat un comunicat în care precizează că “etapa fundamentării proiectului de buget pentru anul 2019 a fost deja finalizată anterior apariției noilor prevederi legale, stabilite de Legea nr. 38/2019”. Acest lucru este fals, potrivit evidențelor publice de la acea dată. Iată de ce:

Ministerul mai explică în comunicatul din 9 septembrie 2019: “pentru a diminua riscurile ca o parte dintre elevi să nu poată beneficia de burse în anul școlar 2019-2020, cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, este cel stabilit de autoritățile administrației publice locale, aflat în plată în anul școlar 2018-2019″.

FOTO: pixabay.com

Exit mobile version