OFICIAL Încheierea mediilor pentru anul școlar 2019-2020, introdusă în Regulamentul de organizare al școlilor, reglementată prin Ordin de Ministru

Catalog școlar fără disciplina Sport

Catalog școlar fără disciplina Sport

Procedurile și modalitățile de încheiere a mediilor au fost aprobate prin Ordin de Ministru al Educației publicat în Monitorul Oficial. Ordinul 4249 din 13 mai 2020 modifică Regulamentul de organizare și funcționare al unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), stabilit prin OMEN 5079/2016. Încheierea mediilor prin această procedură este valabilă pentru anul școlar 2019-2020.

Pentru învățământul gimnazial și liceal au fost introduse încă trei posibilități de încheiere a mediilor. Cea de-a 8-a, îi dă profesorului posibilitatea să încheie media cu două note acordate pe baza activității online celor care au pe primul semestru mai puțin de media 5, adică se află în situație de corigență.

În același timp este păstrată prevederea prin care nota este „negociată” cu elevul și/sau cu părintele atunci când se valorifică activitatea online.

Reamintim că inițial procedura de încheiere a mediilor fusese comunicată școlilor printr-o adresă, însă aceasta nu avea valoare de act normativ. Sindicatele FSLI au cerut reglementarea printr-o procedură clară, legală, a acestei operațiuni.

Sunt definite 6 situații prin care se încheie mediile pentru învățământul primar, acolo unde elevii au calificative:

  1. Dacă elevul are cel puțin două calificative pe semestrul al II-lea și nu se poate valorifica activitatea on-line, atunci situația școlară semestrială se poate încheia doar cu aceste două calificative.
  2. Dacă elevul are cel puțin două calificative pe semestrul al II-lea și se poate valorifica activitatea on-line, atunci situația școlară semestrială se poate încheia și cu mai mult de două calificative
  3. Dacă elevul are doar un calificativ pe semestrul al II-lea și nu se poate valorifica activitatea desfășurată on-line, atunci al doilea calificativ va fi considerat calificativul care reprezintă media elevului din primul semestru
  4. Dacă elevul are doar un calificativ pe semestrul al II-lea și se poate valorifica activitatea desfășurată on-line, atunci situația școlară se poate încheia cu cel puțin două calificative
  5. Dacă elevul nu are niciun calificativ în semestrul al II-lea și nu se poate valorifica activitatea on-line, atunci media semestrului I devine media anuală.
  6. Dacă elevul nu are niciun un calificativ în semestrul al II-lea și se poate valorifica activitatea on-line, atunci situația școlară semestrială se poate încheia cu cel puțin două calificative.

În adresa trimisă școlilor de către minister pe 28 aprilie, erau doar 4 situații posibile la învățământul primar și 5 la învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal.

În noul ROFUIP sunt 8 situații reglementate pentru învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal:

  1. Dacă elevul are cel puțin două note pe semestrul al II-lea și nu se poate valorifica activitatea on-line, atunci situația școlară semestrială se poate încheia doar cu aceste două note;
  2. Dacă elevul are cel puțin două note pe semestrul al II-lea și se poate valorifica activitatea on-line, atunci situația școlară semestrială se poate încheia și cu mai mult de două note;
  3. Dacă elevul are doar o notă pe semestrul al II-lea și nu se poate valorifica activitatea desfășurată on-line, atunci a doua notă va fi considerată nota care reprezintă media elevului din primul semestru;
  4. Dacă elevul are doar o notă pe semestrul al II-lea și se poate valorifica activitatea desfășurată on-line, atunci situația școlară semestrială se poate încheia cu cel puțin două note;
  5. Dacă elevul nu are nicio notă în semestrul al II-lea și nu se poate valorifica activitatea on-line, atunci media semestrului I devine media anuală;
  6. Dacă elevul nu are nicio notă în semestrul al II-lea și se poate valorifica activitatea on-line, atunci situația școlară semestrială se poate încheia cu cel puțin două note;
  7. Dacă media primului semestru este mai mică decât 5 și nu se poate valorifica activitatea on-line, atunci cadrul didactic decide împreună cu elevul/părintele/susținătorul legal data la care acesta poate susține o lucrare scrisă/un proiect prin care să fie notat, iar nota de la această evaluare devine media anuală;
  8. Dacă media primului semestru este mai mică decât 5 și se poate valorifica activitatea on-line, atunci media semestrului al II-lea poate fi încheiată cu cel puțin două note.

SURSE: Mediile elevilor trebuie încheiate în catalog fizic, nu online, înainte de 12 iunie, conform calendarului anului școlar

 

Exit mobile version