Proiectul metodologiei pentru mobilitatea personalului didactic de predare pentru anul școlar 2027-2028, care stabilește condițiile în care profesorii ocupă posturile didactice / catedrele vacante / rezervate în învățământul preuniversitar, a fost lansat în consultare publică vineri, 30 octombrie. Ordinea etapelor de mobilitate în anul școlar viitor poate fi consultată mai jos în articol.
- Proba scrisă la Titularizare 2027 are loc pe 14 iulie, conform proiectului. Vezi aici calendarul complet al concursului de angajare în învățământ.
În primă fază se constituie posturile și normele didactice, pe bază planurilor-cadru, a planurilor de școlarizare și a ofertelor educaționale. Urmează completarea normei pentru profesorii titulari și debutanți: aceștia dintâi își completează norma în mai multe școli, iar debutanților li se întregește norma astfel încât să aibă minimum jumătate din cea stabilită.
Următoarea etapă constă în soluționarea de către fiecare unitate școlară a cererilor de transfer pentru cadrele didactice detașate. În urma fiecărei etape, posturile vacante sunt actualizate, după cum se arată în document.
În continuare, profesorii angajați pe perioadă determinată pot solicita prelungirea contractului. Cât despre dascălii care au obținut note peste 7 la concursurile de Titularizare și Definitivat, aceștia se pot angaja pe perioadă nedeterminată. Urmează detașările și pretransferurile.
Ordinea etapelor de mobilitate în anul școlar 2026-2027, potrivit proiectului de mobilitate:
Art. 4 (1): Etapele de mobilitate a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar și activitățile aferente acestora se organizează conform prezentei Metodologii și sunt, în ordinea în care se desfășoară, următoarele:
a) constituirea tuturor posturilor didactice/catedrelor ca urmare a aplicării planurilor-cadru de învățământ, a aprobării proiectelor planurilor de școlarizare și a ofertei educaționale;
b) stabilirea personalului didactic de predare care îndeplinește condițiile legale de pensionare la data de 1 septembrie 2027 și a personalului didactic de predare titular/angajat pe durata viabilității postului din învățământul preuniversitar care optează pentru continuarea executării contractului individual de muncă până la împlinirea vârstei de 65 de ani;
c) stabilirea normei didactice de predare, în baza documentelor de numire/transfer/repartizare pe post/catedră și încadrarea pe posturi didactice/catedre, în ordine, a personalului didactic de predare titular, și, ulterior, a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 30 alin. (1) și (2);
d) întregirea normei didactice de predare pentru personalul didactic de predare titular în două sau mai multe unități de învățământ ori pe două sau mai multe specializări și completarea normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată/determinată a personalului didactic de predare titular la nivelul unității/unităților de învățământ în care este titular/consorțiului, urmată de completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată pentru cadrele didactice debutante prevăzute la art. 30 alin. (1) și (2) la nivelul unității/unităților de învățământ/consorțiului, cărora li se poate stabili cel puțin o jumătate de normă didactică de predare în baza documentelor de numire/transfer/repartizare pe post/catedră;
e) soluționarea cererilor de transfer, la nivelul unităților de învățământ, ale cadrelor didactice titulare detașate în interesul învățământului pentru nesoluționarea restrângerii de activitate;
f) stabilirea normei didactice de predare, încadrarea și întregirea normei didactice de predare a cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei în două sau mai multe unități de învățământ ori pe două sau mai multe specializări, urmată de completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată, la nivelul unităților de învățământ în care sunt angajate/consorțiului, a cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cărora li se poate constitui cel puțin o jumătate de normă didactică de predare în baza documentelor de repartizare pe post/catedră;
g) stabilirea tuturor posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate și publicarea acestora în vederea ocupării cu personal didactic de predare;
h) completarea normei didactice de predare, la nivel județean/nivelul municipiului București, pe perioadă nedeterminată/determinată a cadrelor didactice titulare, respectiv pe perioadă determinată a cadrelor didactice debutante prevăzute la 30 alin. (2) și (4), urmată de transferarea personalului didactic de predare titular și a cadrelor didactice debutante din învățământul preuniversitar de stat și particular prevăzute la art. 30 alin. (1) și (2), înscrise la examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2027, aflate în restrângere de activitate, ca urmare a faptului că postul didactic nu se mai încadrează în sistemul de normare privind efectivele de antepreșcolari/preșcolari și elevi prevăzute de lege, a diminuării numărului de grupe/clase de antepreșcolari/preșcolari sau elevi, a nerealizării planului de școlarizare, a reorganizării sau desființării unor unități de învățământ, urmată apoi de completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată, la nivel județean/nivelul municipiului București, pentru cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cărora li se poate constitui cel puțin o jumătate de normă didactică de predare la nivelul unității/unităților de învățământ/consorțiului în care sunt angajate, în baza documentelor de numire/transfer/repartizare pe post/catedră;
i) stabilirea personalului didactic de predare care îndeplinește condițiile legale de pensionare la data de 1 septembrie 2027 și se menține în activitate ca titular peste vârsta de pensionare în anul școlar 2027-2028, până la vârsta de 70 de ani, conform prevederilor art. 229 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
j) modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, în condițiile Legii nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, dacă postul/catedra este vacant(ă) începând cu 1 septembrie 2027, la nivel județean/nivelul municipiului București, pentru cadrele didactice calificate, care au dobândit definitivarea în învățământ sau care promovează examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2027, și au promovat, în ultimii 6 (șase) ani, concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, denumit în continuare concurs național, cu nota/media de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 64 alin. (8);
k) pretransferul consimțit între unitățile de învățământ la nivelul unității de învățământ sau a consorțiului, în aceeași localitate, în localitatea de domiciliu sau pentru apropiere de domiciliu ori prin schimb de posturi al personalului didactic de predare titular, precum și al cadrelor didactice debutante prevăzute la 30 alin. (2) și (4) înscrise la examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2027, urmat de modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei cărora nu li se poate constitui o normă didactică de predare completă conform deciziilor de repartizare pe post/catedră sau prin schimb de posturi;
l) prelungirea duratei contractelor individuale de muncă, în anul școlar 2027-2028, pentru personalul didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, care a dobândit cel puțin definitivarea în învățământ și a obținut nota/media de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 64 alin. (9), după caz, la concursurile naționale, sesiunile 2026 și/sau 2025, respectiv 2026, 2025, 2024 și/sau 2023 pentru învățători/profesori pentru învățământ primar, în condițiile prezentei Metodologii;
m) repartizarea posturilor didactice/catedrelor vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în baza mediei de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 64 alin. (8), obținute de candidați la concursul național, sesiunea 2027, în condițiile prezentei Metodologii;
n) repartizarea candidaților cu statut de cadre didactice titulare în învățământul preuniversitar anterior înscrierii la concursul național, sesiunea 2027, cu păstrarea statutului de cadre didactice titulare, și a cadrelor didactice debutante prevăzute la 30 alin. (2) și (4), care au promovat examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2027, și au obținut media de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 64 alin. (8), în cadrul concursului național, sesiunea 2027, pe posturi didactice/catedre vacante indiferent de viabilitatea acestora, în condițiile prezentei Metodologii, urmată de repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au obținut media de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 64 alin. (8), la concursul național, sesiunea 2027, pe posturile didactice/catedrele pe care sunt angajate, conform art. 64 alin. (13);
o) detașarea în interesul învățământului a personalului didactic de predare titular în învățământul preuniversitar, precum și a cadrelor didactice debutante prevăzute la 30 alin. (2) și (4), care au promovat examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2027;
p) stabilirea continuităților pentru detașare la cerere și detașarea la cerere în baza rezultatelor obținute la concursul național, sesiunea 2027, în condițiile prezentei Metodologii;
q) ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate pentru angajare pe perioadă determinată în baza mediei de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 64 alin. (9), obținute la concursul național, sesiunea 2027, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, având prioritate candidații care beneficiază de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul școlar 2027-2028 în baza mediei de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 64 alin. (9), după caz, la concursurile naționale, sesiunile 2026 și/sau 2025, respectiv notei/mediei de repartizare minimum 7 (șapte) la concursurile naționale, sesiunile 2026, 2025, 2024 și/sau 2023 pentru învățători/profesori pentru învățământ primar, în condițiile prezentei Metodologii;
r) detașarea la cerere prin concurs specific a personalului didactic de predare titular în învățământul preuniversitar, precum și a cadrelor didactice debutante prevăzute la 30 alin. (2) și (4), care au promovat examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2027;
s) prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul școlar 2027-2028, pentru personalul didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, care a obținut nota/media de repartizare minimum 5 (cinci), conform art. 64 alin. (9), după caz, la concursurile naționale, sesiunile 2026 și/sau 2025, respectiv 2026, 2025, 2024 și/sau 2023 pentru învățători/profesori pentru învățământ primar, în condițiile prezentei Metodologii;
t) ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate pentru angajare pe perioadă determinată, prin concurs național, în baza mediei de repartizare de minimum 5 (cinci), conform art. 64 alin. (9) obținute la concursul național, sesiunea 2027;
u) ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate pentru angajare pe perioadă determinată, în baza notei/mediei de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 64 alin. (9), după caz, obținute la concursurile naționale, sesiunile 2026, 2025, 2024, 2023, 2022 sau 2021, respectiv în baza mediei de repartizare minimum 5 (cinci), conform art. 64 alin. (9), după caz, obținute la concursurile naționale, sesiunile 2026, 2025 sau 2024, în condițiile prezentei Metodologii;
v) stabilirea personalului didactic de predare pensionat, care a avut calitatea de personal didactic de predare titular în învățământul preuniversitar și se reîncadrează în funcția de personal didactic de predare, în anul școlar 2027-2028, sub condiția suspendării pensiei pe durata reîncadrării, conform prevederilor art. 229 alin. (12) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
w) ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate cu personal didactic de predare calificat în regim de plata cu ora;
x) ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate prin concurs/testare organizat(ă) la nivel județean/nivelul municipiului București;
y) ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate pe parcursul anului școlar, în condițiile prezentei Metodologii.
- Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise în următoarele 10 zile calendaristice pe adresa de e-mail dgmrurs@edu.gov.ro.
