Parlamentul a adoptat legea care le permite părinţilor să îşi ia zile libere până la încheierea anului şcolar

Concediul plătit pentru stat cu copilul

Concediul plătit pentru stat cu copilul SURSA: pixabay.com

Camera Deputaților a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, inițiativa legislativă care prevede că părinţii îşi pot lua zile libere pentru supravegherea copiilor şi în perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la încheierea anului şcolar, transmite Agerpres, citată de G4Media.ro.

Actul normativ a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Legea prevede că se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în situaţia suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităţilor de învăţământ unde aceştia sunt înscrişi, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decretate astfel de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu.

Potrivit unui amendament, „prin excepţie, în anul 2020, aceste prevederi se aplică şi pe perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la încheierea anului şcolar”.

Un amendament iniţiat de deputaţii Adrian Solomon (PSD) şi Eva Andrea Csep (UDMR) arată că, până la finalizarea tuturor restricţiilor impuse de epidemia cu COVID-19, prevederile prezentei legi se prelungesc până la ridicarea tuturor restricţiilor.

Citește articolul complet pe G4Media.ro

Exit mobile version