Peste 22.000 de copii din medii defavorizate din România și peste 5000 de copii din India au primit meditații online de la o fundație care sprijină proiecte educaționale

Foto: © Rido | Dreamstime.com

Aproximativ 22,600 de copii și peste 900 de profesori în România, precum și peste 5.000 de copii și 1.250 de profesori din India au fost sprijiniți în 2021, de UiPath Foundation, organizație non-guvernamentală care susține accesul la educație de calitate pentru copiii din comunități vulnerabile.

Fundația derulează trei programe principale:

Prin meditații online au primit acces la educație de calitate copiii vulnerabili din 6 zone ale României: București – cartierul Ferentari, Cluj-Napoca, Vaslui, Galați, Botoșani și Olt.

Procentul copiilor care se confruntă cu sărăcia este estimat în prezent la aproape 50% din întreaga populație sub 18 ani din România, potrivit fundației.

Prin programul Future Acceleration Program, copiii cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani din comunitățile vulnerabile din România și India beneficiază de un pachet integrat de sprijin, pentru a reduce riscul de abandon școlar și pentru a stimula potențialul pe termen lung al copiilor.

Până la final de 2021, 349 copii din 6 comunități au primit sprijin, participând la 16.775 ore de meditații online și 3.065 ore de educație non-formală.

De asemenea, fundația a oferit peste 12 tone de rechizite, alimente, produse sanitare și haine, iar copiii din programe au beneficiat și de peste 300 de consultații oftalmologice, stomatologice și de nutriție. 

În cadrul programului, pe parcursul anului 2021, peste 13.000 de copii din județele Botoșani, Galați și Vaslui au primit cărți și 85 de grădinițe din aceste județe au primit 85 de GrădiBiblioteci, iar peste 1.000 de profesori au participat la sesiuni de pregătire online. De asemenea, pe perioada verii, cei mici au participat la 30 de ateliere de vară „Șotron”, pentru a rămâne conectați la învățare chiar și în vacanță. 

Prin programul Nurture Teachers’ Potential, care susține profesorii care predau în comunități vulnerabile, fundația susține profesori înscriși în programul Teach for Romania și, în plus, acești profesori beneficiază de microgranturi pentru implementarea unor proiecte relevante și de impact în comunitățile în care predau. 

„Teaching as Leadership” este un proiect prin care profesori din București, Galați, Vaslui, Botoșani și Cluj primesc sprijin prin sesiuni de pregătire. 46 de profesori au absolvit programul anul trecut. De asemenea, tot în 2021, cele două organizații au lansat primul instrument de testare a abilităților socio-emoționale la elevi în context școlar, instrument gratuit pentru toți profesorii din România de la ciclul primar la gimnazial. 

Foto: © Rido | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version