Peste 3.500 de școli din România aveau, în medie, doar 12 elevi/școală în anul 2022-2023, iar 44% dintre școli aveau mai puțin de 50 de elevi – raport guvernamental

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com

În anul școlar 2022-2023, peste 3.500 de unități de învățământ din România au funcționat cu mai puțin de 20 de elevi, potrivit Raportului de analiză de eficientizare a cheltuielilor publice în domeniul educație. Concret, este vorba despre 3.509 de unități de învățământ, iar media numărului de elevi per școală este de 12.

În cele 3.509 de școli învață 43.289 de elevi. Din numărul total al acest elevi, repartizarea este următoarea, conform raportului citat anterior:

Foto: RAPORTUL DE ANALIZĂ ȘI EFICIENTIZARE A CHELTUIELILOR PUBLICE ÎN DOMENIUL EDUCAȚIE

În raport se arată că rețeaua școlară actuală are 7.386 de școli mici (sub 50 de elevi), reprezentând 45% din totalul unităților de învățământ, ceea ce indică o alocare ineficientă a resurselor.

Aceste unități de învățământ se află predominant în zonele rurale, unități satelit, iar majoritatea sunt grădinițe. Jumătate dintre aceste unități de învățământ au mai puțin de 20 de elevi. Grădinițele sunt mult mai necesare în zonele urbane pentru familiile tinere care au migrat în orașe”, potrivit documentului menționat anterior.

„Cele 7.386 de școli mici sunt prezente în 4.705 de localități, dintre care 4.197 sunt sate. Majoritatea au o singură școală mică, dar 32% au mai mult de două școli mici în același sat, la distanțe apropiate (Figura 14). Există 8 localități rurale cu mai mult de 5 școli și 14 orașe cu mai mult de 10 școli mici. Astfel de localități trebuie să-și eficientizeze rețeaua locală de școli, deși zonele rurale sunt foarte îndepărtate. O reformă a rețelei școlare este imposibilă dacă nu există o reorganizare la nivel teritorial în localitățile rurale și urbane”, mai prevede raportul.

Foto: RAPORTUL DE ANALIZĂ ȘI EFICIENTIZARE A CHELTUIELILOR PUBLICE ÎN DOMENIUL EDUCAȚIE

În anul școlar 2021-2022 au fost 16.627 de școli și grădinițe cu personalitate juridică și structuri arondate, potrivit Raportului privind starea învățământului preuniversitar 2022. Dintre acestea, 10.896 sunt structuri arondate. *Structuri Arondate (AR) – sunt locații ale unităților de învățământ cu personalitate juridică, denumite în lege unități de învățământ fără personalitate juridică.

Foto: Captură – Raport Starea învățământului preuniversitar 2021-2022

Dacă raportăm cifrele din anul școlar 2022-2023 la cele din 2021-2022 (cel mai recent an in care sunt oferite aceste date de Ministerul Educației), numărul celor cu mai puțin de 50 de elevi/copii înseamnă peste 44%, iar al celor cu mai puțin de 20 de elevi reprezintă peste 21%.

Ce prevede Legea 1/2011, care s-a aplicat pentru anul școlar 2022-2023, în privința numărului de elevi

Articolul 19 – „(1) În sistemul național de învățământ, unitățile de învățământ de stat au personalitate juridică dacă se organizează și funcționează, după caz, astfel:

a) cu minimum 300 de elevi;

b) cu minimum 300 de elevi, preșcolari și antepreșcolari;

c) cu minimum 150 de preșcolari și antepreșcolari;

d) cu minimum 100 de elevi și/sau preșcolari, în cazul unităților de învățământ special.

(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), se pot organiza unități de învățământ de stat cu personalitate juridică cu efective mai mici de elevi, dar nu mai puțin de 100 de elevi, care să ofere educație și formare profesională prin învățământul dual. În cazul în care nu se mai întrunesc caracteristicile învățământului dual prevăzute la art. 25 alin. (4) și cerințele pentru organizarea acestuia, prevăzute la art. 25 alin. (5), unitatea de învățământ intră în structura sau funcționează ca structură, după caz, a unei alte unități de învățământ cu personalitate juridică din localitate.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în unitățile administrativ-teritoriale în care numărul total al elevilor, preșcolarilor și antepreșcolarilor nu se încadrează în prevederile alin. (1), se organizează o singură unitate de învățământ cu personalitate juridică.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în funcție de necesitățile locale, se organizează, la cererea părinților, tutorilor legali sau a cultelor recunoscute de stat, în condițiile legii, cu respectarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare, grupe, clase sau unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu predare în limba română sau în limbile minorităților naționale.

(3^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), unitățile de învățământ care școlarizează pe filiera vocațională, cu profil teologic, la cererea cultelor recunoscute de stat, pot funcționa cu efective mai mici de elevi și cu menținerea personalității juridice.

(4) Pentru asigurarea accesului egal la educație și formare profesională, autoritățile administrației publice locale, în baza avizului conform al inspectoratelor școlare, aprobă organizarea, funcționarea și, după caz, dizolvarea unor structuri de învățământ, fără personalitate juridică – ca părți ale unei unități de învățământ cu personalitate juridică – și subordonate aceluiași ordonator principal de credite, în condițiile legii.”

Informații de context

Iată ce prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 referitor la numărul de elevi dintr-o unitate cu personalitate juridică. De menționat este că regulile pentru organizarea rețelei școlare și calendarul activităților au fost publicate în Monitorul Oficial și se aplică din anul școlar 2024-2025. Acest lucru înseamnă că prevederea referitoare la numărul de elevi dintr-o școală cu personalitate juridică este valabilă de anul școlar viitor.

Articolul 16 – „(1) Unitățile de învățământ de stat au personalitate juridică, dacă se organizează și funcționează, după caz, astfel:

a) cu minimum 300 de elevi;

b) cu minimum 300 de elevi, preșcolari și/sau antepreșcolari;

c) cu minimum 140 de preșcolari și/sau antepreșcolari;

d) cu minimum 120 de antepreșcolari;

e) cu minimum 80 de elevi, în cazul unităților de învățământ liceal tehnologic care școlarizează exclusiv în sistem dual;

f) cu minimum 50 de elevi sau minimum 50 de elevi și/sau preșcolari, în cazul unităților de învățământ special;

g) cu minimum 100 de elevi, în cazul unităților de învățământ postliceal.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în unitățile administrativ-teritoriale în care numărul total al beneficiarilor primari nu se încadrează în prevederile alin. (1), se organizează o singură unitate de învățământ cu personalitate juridică.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), unitățile de învățământ liceal care școlarizează pe filiera vocațională cu profil pedagogic, profil artistic sau profil sportiv pot funcționa cu personalitate juridică și cu efective mai mici de elevi.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1), unitățile de învățământ care școlarizează pe filiera vocațională cu profil teologic, la cererea cultelor recunoscute de stat, precum și unitățile de învățământ special, la cererea părinților/ reprezentanților legali, pot funcționa cu personalitate juridică și cu efective mai mici de elevi.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (1), unitățile de învățământ preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, la cererea ministerului/instituției de resort, pot funcționa cu efective mai mici de elevi și cu menținerea personalității juridice.

(6) Autoritățile administrației publice locale, în baza avizului conform al DJIP/DMBIP, aprobă organizarea, funcționarea și, după caz, desființarea unor structuri ale unității de învățământ, fără personalitate juridică.

(7) Antepreșcolarii, preșcolarii și elevii din zonele izolate, în care nu pot fi organizate structuri de învățământ, au dreptul la orar adaptat posibilității de deplasare a acestora la unitatea de învățământ preuniversitar cea mai apropiată, cu respectarea interesului superior al copilului/elevului.”

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount

Citește și:
Regulile pentru organizarea rețelei școlare și calendarul activităților, publicate în Monitorul Oficial / Transferul personalului din creșele cu cel puțin 120 de copii se face cu menținerea acelorași drepturi salariale
Exit mobile version