Piesa de teatru anti-bullying „În spatele uşilor închise”, pusă în scenă de elevi de gimnaziu şi de liceu din Vaslui, are premiera pe 2 mai

Piesa de teatru anti-bullying „În spatele uşilor închise”, pusă în scenă de elevi de gimnaziu şi de liceu din municipiul Vaslui, va avea premiera în data de 2 mai, la Centrul Cultural „Dimitrie Cantemir”, potrivit Agerpres.

Piesa de teatru anti-bullying „În spatele uşilor închise”, pusă în scenă de 35 de elevi de gimnaziu şi de liceu din municipiul Vaslui, va avea premiera în data de 2 mai, la Centrul Cultural „Dimitrie Cantemir”.

Proiectul este derulat de Primăria şi Consiliul Local Vaslui, prin Direcţia de Asistenţă Socială, şi s-a născut din dorinţa elevilor de a atrage atenţia cu privire la fenomenul bullyingului.

”În spatele uşilor închise’ este o piesă de teatru anti-bullying, care s-a născut din experienţe reale ale elevilor, din curajul lor de a spune lucrurilor pe nume şi din dorinţa de schimbare. Actori sunt 35 de elevi de gimnaziu şi liceu din municipiul Vaslui, care au pus bazele unui spectacol dedicat elevilor, profesorilor, părinţilor şi fiecăruia dintre noi.

Piesa nu este doar o poveste, este o oglindă. Pentru cei care rănesc, poate fi un moment de conştientizare. Pentru cei răniţi, poate fi începutul unui drum spre vindecare. Pentru cei care văd, dar aleg să nu vadă, este o invitaţie la responsabilitate. Schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Să alegem să nu mai fim spectatori”, au transmis reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Vaslui.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, în cursul anului şcolar 2024-2025 au fost sesizate în instituţiile de învăţământ din judeţ 17 cazuri de bullying, faţă de 29 în anul şcolar anterior, şi 64 de infracţiuni, în scădere cu 27 de cazuri.

Exit mobile version