Practici abuzive în cazul copiilor cu dizabilități, prezentate ca având avizul Ministerului Educației – avertizează o asociație care cere anchetă din partea autorităților

Locuri speciale în licee

Foto: Pixabay.com

“Urcarea pe o scenă în fața a sute de oameni și forțarea fizică a copilului cu dizabilitate psihică să execute în public diferite sarcini, chiar și cu acordul părinților, nu este o practică acceptată în nici o formă de terapie modernă. Cu atât mai mult cu cât, atunci când copilul protestează, trainerul recurge la contenționare fizică pentru a-l obliga să execute sarcinile”.

Avertismentul este lansat de Federația pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist (FEDRA), care sesizează Ministerul Educației cu privire la “practicile abuzive” prezentate de către un trainer care susține că are avizul Ministerului pentru a face cursuri cu profesorii.

Federația anunță că “a fost sesizată cu privire la unele practici făcute publice pe pagina proprie de către trainerul Tudor Mitasov care susține în toată țara cursuri de specializare în domeniul autismului cu avizul umbrela Ministerului Educației”.

“Fotografiile de la aceste cursuri, postate de domnul Mitasov pe contul de Facebook, public, sunt de natură să ne îngrijoreze deoarece relevă că acesta predă cursanților practici abuzive, cu încălcarea dreptului la demnitate umană și viață privată, dar și o serie de tratamente inumane și degradante aplicate copiilor diagnosticați cu autism și prezentate ca metode terapeutice ‘inovatoare’. Astfel de practici încalcă normele deontologice ale profesiei de psiholog”, spune Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist (FEDRA).

Într-o scrisoare deschisă, Federația cere Ministerului Educației, Ministerului Muncii și Autorității Naționale pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilități “să demareze o anchetă cu scopul de a verifica conținutul cursurilor acreditate predate de trainerul Tudor Mitasov, verificarea pregătirii profesionale a acestuia, verificarea respectării normelor de acreditare ale cursului în cauză, precum și a legalității modului în care se derulează aplicațiile practice cu copii”.

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului este solicitată să înceapă o anchetă care să verifice “în ce mod au fost sau nu respectate drepturile minorilor și interesul superior al minorilor care au fost expuși până în prezent unor astfel de ‘demonstrații publice'”.

Scrisoarea deschisă integrală a FEDRA

“Către: Ministerului Educației Naționale, Ministerului Muncii, Autoritatea Națională pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilități, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Colegiul Psihologilor din România, Asociația Psihologilor din România, tuturor celor interesați

FEDRA – Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist a fost sesizată cu privire la unele practici făcute publice pe pagina proprie de către trainerul Tudor Mitasov care susține în toată țara cursuri de specializare în domeniul autismului sub cu avizul umbrela Ministerului Educației.

Concret pe pagina proprie, www.cursuriautism.ro domnul Mitasov oferă publicului interesat contra cost, cursul romano-olandez ,,Autismul – Tehnici Moderne de interventie” și alte cursuri de specialitate despre care spune:”Cursurile sunt acreditate de Ministerul Educatiei – diploma de perfectionare post-universitara ce va fi eliberata de catre minister este:

· o piesa importanta ce se depune in dosarul de evaluare periodica a fiecarui cadru didactic;

· un document care certifica clar o specializare autorizata de Ministerul Educatiei atunci cand se depune dosarul la Colegiul Psihologilor pentru obtinerea dreptului de libera practica.

nu se vor obtine credite din partea Colegiului Psihologilor, Colegiului Medicilor sau a Inspectoratului Scolar

De asemenea, acesta prezintă ca parteneri: – Centrul Medical Pedagogic – Olanda, Universitatea Mc. Guire – Australia și nu doar promite ci și efectuează demonstratii practice cu copii diagnosticați cu autism în sala de curs. De pe același site aflăm că la aceste cursuri s-au specializat până în prezent 1000 de persoane din grupul țintă: psihologi, studenti, psiho-pedagogi, logopezi, profesori de sprijin, educatori, invatatori, profesori, parinti.

Fotografiile de la aceste cursuri, postate de domnul Mitasov pe contul de Facebook, public, sunt de natură să ne îngrijoreze deoarece relevă că acesta predă cursanților practici abuzive, cu încălcarea dreptului la demnitate umană și viață privată, dar și o serie de tratamente inumane și degradante aplicate copiilor diagnosticați cu autism și prezentate ca metode terapeutice ”inovatoare”. Astfel de practici încalcă normele deontologice ale profesiei de psiholog.

În opinia noastră, supunerea copiilor diagnosticați cu autism la experimente demonstrative, cu public, constituie forme de abuz fizic și psihic la care nici un copil cu sau fără autism nu ar trebui să fie expus. Urcarea pe o scenă în fața a sute de oameni și forțarea fizică a copilului cu dizabilitate psihică să execute în public diferite sarcini, chiar și cu acordul părinților, nu este o practică acceptată în nici o formă de terapie modernă. Cu atât mai mult cu cât, atunci când copilul protestează, trainerul recurge la contenționare fizică pentru a-l obliga să execute sarcinile, după cum se poate vedea din imagini. Considerăm că drepturile copiilor folosiți în demonstrațiile practice sunt încălcate, aparent cu acordul părinților și că este inumană, degradantă și lipsită de etică recurgerea la metode care par mai degrabă numere de circ, cu scopul obținerii de foloase materiale. De asemenea, nu ni se pare este în regulă predarea acestor tehnici, ca atare, sub umbrela cu avizul Ministerului Educației.

Considerăm, de asemenea, că cursanții insuficient informați în prealabil riscă să învețe și să aplice tehnici și metode nedeontologice, lipsite de respect față de ființa umană, care afectează negativ modul în care sunt percepute persoanele cu tulburări din spectrul autist precum și șansele lor de integrare și recuperare. Cu atât mai grav și mai îngrijorător este faptul că acestea se derulează cu acreditare din partea instituțiilor statului (MEN) care oferă credite profesionale râvnite necesare de cadrelor didactice. De asemenea, este ciudat faptul că acest curs care promite predarea de tehnici terapeutice inovatoare nu are avizul Colegiului Psihologilor din România sau a forurilor internaționale de terapie comportamentală (Board of Certified Behavioral Analysis).

Date fiind cele de mai sus, precum și sesizările făcute de părinți pe rețelele de socializare, facem următoarele precizări și solicităm Ministerului Educației Naționale, Ministerului Muncii și Autorității Naționale pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilități să demareze o anchetă cu scopul de a verifica conținutului cursurilor acreditate predate de trainerul Tudor Mitasov, verificarea pregătirii profesionale a acestuia, verificarea respectării normelor de acreditare ale cursului în cauză, precum și a legalității modului în care se derulează aplicațiile practice cu copii.

Totodată, față de cele mai sus redate, solicităm Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție să declanșeze procedurile specifice prin demararea unei anchete care să vizeze în ce mod au fost sau nu respectate drepturile minorilor și interesul superior al minorilor care au fost expuși până în prezent unor astfel de ”demonstrații publice”, cu sau fără acordul părinților sau tutorilor legali, iar în caz de nerespectare să se procedeze în mod legal la tragerea la răspundere a celor implicați în asemenea manifestații publice. În plus, vă adresăm rugămintea de a analiza și a lua toate măsurile legale ce vă revin pentru a preîntâmpina pentru viitor perpetuarea unor asemenea practici în scopul obținerii de către diferite persoane a unor câștiguri materiale prin supunerea minorilor aflați în situații delicate la asemenea practici în mod public.

De asemenea, solicităm cu celeritate un punct de vedere urgent din partea Colegiului Psihologilor din România și al Asociației Psihologilor din România cu privire la respectarea normelor deontologice ale practicării profesiei de psiholog în acest caz și evaluarea riscurilor pe care asemenea practici le-ar putea aduce profesiei de psiholog.

Amintim în încheiere prevederile legale potrivit cărora:

– Orice persoana cu tulburari psihice trebuie aparata de daunele pe care ar putea sa i le produca administrarea nejustificata a unui tratament, de maltratările din partea altor pacienți, ale personalului de serviciu sau ale altor persoane ori de alte acte de natură să antreneze o suferință fizică sau psihică.

– Îngrijirile oricarei persoane cu tulburari psihice se acordă în mediul cel mai puțin restrictiv, prin proceduri cat mai putin restrictive, care sa respecte pe cat posibil integritatea sa fizica si psihica si sa raspunda in acelasi timp nevoilor sale de sanatate, etc.

– Prevederile Legii nr.272/2004 rep. privind protecția și promovarea drepturilor copilului în privința garantării respectării principiului interesului superior al minorului.

– In termenii art. 3 al CEDO, nimeni nu poate fi supus torturii nici la tratamente sau pedepse inumane sau degradante. Aceasta garantie este deci un drept intangibil: dreptul de a nu suferi un tratament contrar demnitatii umane este un atribut inalienabil al persoanei umane, bazat pe valorile comune ale tuturor patrimoniilor culturale si sistemelor sociale moderne si nu poate suferi nici o restrangere sau derogare.

FEDRA – Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist este prima federaţie de acest tip din România, care are ca membri în principal organizaţii de părinţi ai copiilor şi tinerilor cu autism şi doreşte să fie o voce puternică şi unitară a organizaţiilor de profil din România. FEDRA este persoană juridica română, de drept privat, neguvernamentală, fără scop lucrativ, care își desfășoară activitatea în conformitate cu legislaţia din România. Este o organizație apolitică, neconfesională, nonprofit, autonomă și independentă.

FEDRA a fost înființată legal în noiembrie 2010, la inițiativa unor părinți, cu scopul de a crea şi păstra un mediu adecvat pentru stimularea şi sprijinirea persoanelor cu Tulburări în Spectrul Autist (TSA). Din 2010, Federația s-a dezvoltat de la un număr de 6 membrii inițial, la 19 în acest moment, devenind o voce din ce în ce mai puternică atunci în sprijinul persoanelor afectate de TSA. În decursul anilor, FEDRA a organizat campanii de conștientizare, evenimente locale de sensibilizare şi informare prin intermediul membrilor săi, a participat sau a inițiat demersuri legislative, care vizau îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu autism.

FEDRA – Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist este prima federaţie de acest tip din România, care are ca membri în principal organizaţii de părinţi şi se doreşte a fi o voce puternică şi unitară a organizaţiilor de profil din România, având ca scop crearea şi păstrarea unui mediu adecvat pentru stimularea şi sprijinirea persoanelor cu TSA. Organizațiile membre FEDRA sunt: ANCAAR Argeş, ANCAAR Craiova, ANCAAR Iaşi, Asociația Autism Baia Mare, Asociația Autism Transilvania Cluj, Asociația Copiii de Cristal Brașov, Asociația Dincolo de Tăcere Galați, Autism Europa Bistrița – Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism Micul Prinţ, Asociația Învingem Autismul Bucuresți, Asociația Părinților Copiilor cu Autism din Județul Botoșani, Asociația Puzzle România, Asociația “Rază de Speranță în Intervenția și Terapia TSA” Brașov, Asociația SOS Autism Bihor, Asociația de Sprijin pentru Părinții și Copii cu Autism Galați, Fundația Romanian Angel Appeal Bucuresti, Fundația Univers Plus Piatra Neamț , Asociația Învățăm prin Pictograme Timișoara, Organizația Suedeză pentru Ajutor Umanitar Individual, Asociația pentru Recuperarea și Integrarea Copiilor cu Autism (ARICA).
www.autismfedra.ro”

Vezi aici scrisoarea deschisă trimisă de FEDRA
Exit mobile version