Prăpastie între realitatea elevilor și laudele oficialităților la Olimpiada Națională de Limba Engleză, organizată la Pitești. Elev: cazare mizeră, mâncare rece, sutele de elevi din clasele VII – XI nu vor mai dori să participe la așa ceva de teamă / Inspectoratul Școlar Argeș: “Am scris o poveste fără pereche”

Foto: elevă participantă / De la festivitate

Între 17 și 21 aprilie, orașul Pitești a fost gazda Olimpiadei Naționale de Limba engleză. După ce EduPedu.ro a scris ieri despre condițiile de cazare din căminele de la Craiova de la etapa națională a Olimpiadei de Franceză, astăzi mai mulți părinți și elevi ne-au contactat pentru a ne relata din experiențele lor din Argeș, ei fiind cazați la hoteluri și pensiuni, unul în oraș și altul în afara lui. Dacă mesajele venite pe adresa de mail a redacției, redactie@edupedu.ro, au fost de nemulțumire, oficialii au ținut să declare în presa locală că au conturat “o poveste fără pereche”.

Am vorbit în această dimineață cu o elevă participantă la Pitești, iar impresiile ei din discuția telefonică sunt că nu a existat căldură la locul de cazare, iar condițiile pentru majoritatea județelor “au lăsat de dorit”. “Probabil că așa vor să ne călească ei”, spune aceasta. Ea a participat la engleză la Pitești, în timp ce mama ei a fost profesor însoțitor în același timp la naționala de franceză din Craiova, din partea unui județ din vestul țării, astfel încât “amândouă ne-am întors cu experiențe neplăcute acasă”.

Din textul de mai jos al elevului reiese că grupul lor de județe a fost cazat la 10 kilometri de centrul orașului și că transport li s-a asigurat doar în ziua probelor, de la hotel la școala gimnazială “Matei Basarab” din Pitești.

Textul elevului participant, redat mai jos. “Îți înghețau mâinile pe pixuri, ne-am descurcat, ce să facem”. Hotelurile la care au fost cazați, aflate înainte în insolvență

“17-22 Aprilie – Olimpiada Națională de Limba Engleză, Pitești

Consiliul Județean ne-a îndrumat coordonatorul să folosim trenul pentru transport, așa că am luat Interregional-ul de noapte – am ajuns din Bistrița în dimineața lui 17, la ora 9:00, la Pitești. Sosirea concurenților și check-in-ul se făcea în mod normal după ora 14, deci prânz nu ne-a oferit nimeni. Am așteptat o oră la recepție, în Bascov, la 10 km de oraș, unde am fost duși de doi profesori voluntari cu mașinile personale, ne-am cazat și am comandat pizza. După-masă, programul liber ne permitea să ne plimbăm, și ni s-a spus că avem autobuzul gratis pentru elevi ca să ajungem în oraș până după-masă, iar profesorii voluntari ne-au explicat cum ajungem la autobuz. O singură problemă, ploaia puternică și faptul că până la stația de autobuz nu exista trotuar. Noi, copii de la clasa a 7-a la a 12-a, împreună cu profesoara însoțitoare, am fost nevoiți să trecem pe lângă mașinile care circulau cu peste 80km/h la ieșirea de pe centura Piteștiului (extensie de autostradă). Autobuzul nu a fost gratis, deși un șofer de treabă ne-a lăsat pe gratis, că i-am explicat că suntem veniți cu Olimpiada.

În acea seară avea loc deschiderea oficială. De data asta am ales taxi-uri pentru a ajunge la Filarmonica Pitești și ne-a costat nu mai puțin de 21 de lei. Deschiderea a sunat, în mare, cam așa „Nu mi-am pregătit un discurs, dar când vă văd pe voi, nici nu am nevoie de unul” și ”Oricum toată lumea știe limba Engleză” – Prefectul Județului Argeș. De asemenea, organizatorii s-au fălit de faptul că fiecare județ e cazat într-o pensiune și nu într-un cămin, și că sunt bucuroși că ne oferă condiții bune și egale tuturor. Sună bine, ce să spunem…

Ziua 2, prima probă. Pentru probele de concurs, județul ne-a asigurat transport de la și la cazări. Lucru ce nu mai ține de organizare, un frig teribil în școală, care este racordată la încălzirea municipiului, dacă nu mă înșel. Îți înghețau mâinile pe pixuri. Dar ne-am descurcat, ce să facem.

Am fost duși înapoi la cazare unde ne-a fost servită masa. Mâncarea, rece. Am mâncat, cel puțin cei mai mari, care suntem mai mult sau mai puțin obișnuiți să mâncăm și ce nu ne place. Cei mici au răbdat. Experiența de la cazare nu era tocmai una plăcută. Profesorii supraveghetori de la probe au discutat cu noi despre locurile de cazare și ne-au spus că ambele locuri se aflaseră în insolvență înainte de participarea noastră. Camerele aveau încălzirea defectuoasă, și ni se ofereau radiatoare electrice pentru prizele care mai că ieșeau din perete. Dușul se bloca de fiecare dată când îl foloseai, iar robinetul ba dădea, ba nu dădea apă caldă.

Ziua 3, proba doi. S-a mai deschis și vremea și nu mai ploua, iar după a doua zi de îndurat frig la școală și după o porție bună de ficăței reci, ne-am întors în oraș (Din nou, cu plata drumului din banii noștri) pentru a afla rezultatele inițiale. Pentru depunerea de contestații, se cerea prezența profesorului coordonator. Am întrebat, știind că, fiind major, aș fi putut veni de unul singur, fără grup organizat la olimpiadă, de ce am nevoie de profesor coordonator fiind major. Mi s-a răspuns că așa e regulamentul, iar dacă nu am venit cu profesor coordonator, aveam nevoie de prezența părinților. Dubios, dar ok, n-am mai comentat…”

“Cele mai bune condiții – toaletele înfundate care au inundat camera de deasupra cu deșeuri” / “Ceva trebuie schimbat”

Ziua 4, premierea. Pentru premiere nu ni s-a oferit transport, fiindu-ne menționat că ni se oferă libertatea de alege transportul (Bolt, Taxi, Autobuz, Mașină personală) – adică să dăm din banii noștri, super. Premierea a avut loc tot la Filarmonică, și a început cu discursul (aproximativ) următor „Suntem extrem de bucuroși că am putut să vă oferim cele mai bune condiții, iar noi considerăm că aici la Pitești s-a desfășurat o olimpiadă perfectă”. Mai târziu, prezentatorul premierii a înșirat atât de repede premiile încât premianții nu aveau timp să urce pe scenă că următoarele 2 persoane erau deja chemate. A fost o grabă atât de mare, încât și organizatorii au încurcat premiile, nemaiînțelegând cui trebuie să le ofere.

Premiile, în special premiul de aur, au lăsat de dorit. Unul dintre colegii noștri a luat cel mai mare punctaj pentru categoria lui și a fost răsplătit financiar cu 300 de lei. 300 de lei pentru CEL MAI BUN elev la limba engleză pe categoria lui DIN ȚARĂ. O mențiune valora 65 de lei. Se pare că atât merită elevii performanți din țară noastră. Eu nu m-am întors la cazare în acea seară, ci am rămas în oraș cu niște prieteni. Dar din poveștile celor de la celălalt loc de cazare, o toaletă de la etajul 3 se înfundase. Apa a început să curgă prin podea și să umfle tavanul toaletei de la una dintre camerele noastre, care până la urmă a cedat și s-a prăbușit. Una dintre îngrijitoarele de la hotel ne-a înjurat colegii, făcându-i nesimțiți și animale pentru ceva ce nu era vina lor, iar mai apoi a desfăcut țeava toaletei, împroșcând deșeuri prin toată toaleta. Cele mai bune condiții, spun ei… mda”.

“Am cunoscut foarte mulți oameni și am reîntâlnit prieteni din alte județe, mă bucur nespus (…) Dar ce m-a deranjat cel mai mult a fost modul în care s-au mândrit organizatorii pentru ce au realizat”

“Chiar dacă zilele trecute am cheltuit mult mai mulți bani decât ar fi trebuit, atât pentru mâncare, cât și pentru transport, eu spun că m-am simțit bine și că experiența primei mele olimpiade naționale m-a dezvoltat ca om. Am cunoscut foarte mulți oameni și am reîntâlnit prieteni din alte județe și mă bucur nespus pentru această ocazie. Dar ce m-a deranjat cel mai mult a fost modul în care s-au mândrit organizatorii pentru ce au realizat. Eu nu voi mai avea ocazia să particip la o olimpiadă națională, dar mi-e teamă că sutele de elevi din clasele 7-11 nu vor mai dori să participe la așa ceva de teama altui hotel mizer, mâncare rece sau teama de a avea de cheltuit sute de lei pentru a putea lua parte la activitățile olimpiadei.

Acum sunt bine și sunt acasă, iar ai mei știu că m-am simțit bine și că am reușit să fac totul să fie cât mai bine. Dar poate pentru alții nu a fost așa. Ceva trebuie schimbat”, a fost mesajul elevului din județul Bistrița-Năsăud.

Ce a publicat inspectoratul (IȘJ) Argeș în presa locală: “S-a scris o poveste fără pereche”

“Echipa Inspectoratului Școlar Județean Argeș a oferit coordonatele poveștii, iar elevii au țesut firul narativ, așa cum au știut ei mai bine, rezultatul fiind, de fapt, o continuare a unei povești fără sfârșit”, se arată în presa locală acest fragment dintr-un comunicat al IȘJ Argeș, referitor la organizarea Olimpiadei Naționale de Limba engleză între 17 și 21 aprilie 2022.

“Și cum putea să fie oare mai potrivit decât ca acest eveniment să se desfășoare în luna în care îl sărbătorim pe Shakespeare?! Identificându-se cu Elena, Hermina sau Demetrius din Visul unei nopți de vară, cu Prospero sau Miranda din Furtuna, cu Balthazar sau Lorenzo din Neguțătorii din Veneția, olimpicii naționali au interpretat unul din cele mai frumoase roluri din viața lor, acela de participanți la o competiție în care nu au existat învingători și învinși, toți fiind niște câștigători ai unei experiențe de neuitat”, a mai transmis instituția, conform aceluiași site.

Vezi și: VIDEO și FOTO „Vive la Roumanie, vive la France!” – uimirea unei eleve olimpice când vede condițiile deplorabile de cazare și masă pentru cel puțin jumătate din loturile de la Olimpiada Națională de Limba Franceză, organizată la Craiova. Băi și toalete cu probleme, apă caldă cu porția „doar după mai multe telefoane la inspectorat”, camere murdare
Exit mobile version