Premierul Bolojan, către sindicatele profesorilor, după creșterea normei didactice: Va fi mai multă muncă pentru aceeași bani (sic!). Aceasta este realitatea. Suntem însă deschiși să facem simplificări în sistemul de învățământ / Nicio referire la cererile sindicatelor

Foto: colaj Edupedu.ro / Gov.ro

Reprezentanții celor trei mari federații sindicale din educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, au fost luni, 11 august, la Guvern pentru a prezenta impactul măsurilor recente din domeniu. Premierul Ilie Bolojan le-a spus acestopra, potrivit unui comunicat de presă dat de Guvern, că în privința creșterii normei didactice, aceasta este în media europeană și că „Va fi mai multă muncă pentru aceeași bani (sic!). Aceasta este realitatea”. Nu există, în comunicatul de la Palatul Victoria, nicio propunere sau poziție a sindicatelor.

Din fotografiile publicate de Guvern, echipele Guvernului și ale sindicatelor au stat la masă pe poziții adverse. Prim-ministrul Ilie Bolojan a fost însoțit de ministrul Educației și Cercetării Daniel David și de secretarii de stat din Ministerul Educației și Cercetării, Sorin Ion și Gigel Paraschiv.

Foto: Gov.ro

Bolojan le-a spus sindicaliștilor că „Măsurile luate de Guvern sunt fundamentate pe posibilitățile pe care le are în prezent bugetul României și pe realitățile din sistemul educației”.

Foto: Gov.ro

Este prima întâlnire a premierului cu sindicatele din Educație după intrarea în vigoare a Legii Bolojan, 141/2025 și după ce sindicatele au declanșat protestele din fața Ministerului Educației.

Ministrul Daniel David a declarat recent că „atât pot eu să fac în acest moment”, referindu-se la faptul că va transmite solicitările sindicatelor către premier.

După întâlnire, reacțiile sindicatelor au fost diametral opuse de ale premierului. Liderul sindical Simion Hăncescu a declarat că: Protestele vor continua și vor lua amploare după ce începe școala. I-am cerut premierului să mai facă o analiză cu mai mare atenție, a mai spus acesta.

Marius Nistor, liderul sindicatelor FSE a caracterizat întâlnirea cu premierul în felul următor: „am avut senzația că avem o întâlnire în care ne facem că ascultăm, dar nu auzim nimic. Răspunsul e invariabil același: nu-și permite țara. Dacă țara nu-și permite un popor educat, să facem pușcării”, a declarat acesta.

Redăm comunicatul Guvernului:

„Prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul Educației și Cercetării Daniel David au avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” și Federației Naționale Sindicale ”Alma Mater”.

În cadrul consultărilor au fost analizate modul de implementare și efectele aplicării recentelor măsuri care au impact asupra sectorului educației, respectiv: creșterea normei didactice de predare cu două ore pe săptămână, creșterea efectivelor de elevi la clasă, modificarea tarifului pentru plata cu ora, finanțarea sistemului de învățământ.

”Este important să avem o discuție corectă, în care fiecare să ne susținem punctul de vedere. Măsurile luate de Guvern sunt fundamentate pe posibilitățile pe care le are în prezent bugetul României și pe realitățile din sistemul educației”, a afirmat premierul Ilie Bolojan la întâlnirea cu reprezentanții federațiilor sindicale din educație.

De asemenea, prim-ministrul a subliniat că majorarea normei didactice cu două ore săptămânal, respectiv de la 18 la 20 de ore pe săptămână, plasează România în media europeană din acest punct de vedere. ”Va fi mai multă muncă pentru aceeași bani (sic!). Aceasta este realitatea. Suntem însă deschiși să facem simplificări în sistemul de învățământ pentru ca timpul și energia cadrelor didactice să se concentreze asupra actului educațional”, a menționat prim-ministrul Ilie Bolojan.

Șeful Executivului a solicitat Ministerului Educației și Cercetării să facă analize cu privire la punerea în aplicare a noilor reglementări și, acolo unde apar probleme, să propună soluții punctuale pentru remedierea acestora.

La întâlnirea de lucru de la Palatul Victoria, împreună cu prim-ministrul Ilie Bolojan și cu ministrul Daniel David au mai participat, din partea Guvernului, secretarii de stat din Ministerul Educației și Cercetării, Sorin Ion și Gigel Paraschiv”.

Exit mobile version