Președintele Federației Părinților, Iulian Cristache, anunță că a primit de la ministra Educației draftul proiectului de lege în varianta Deca în urmă cu 23 de zile și susține că „nu există vreo secretizare, așa cum apare în presă, cu implicarea Federației pe care o conduc”

Iulian Cristache / Foto: Grigore Popescu / Agerpres Foto

„Nu există vreo secretizare cu implicarea Federației pe care o conduc” a legilor educației din partea ministrei Educației, Ligia Deca, „așa cum apare în presă”, scrie președintele Federației Naționale a Părinților – Edupart, Iulian Cristache, într-un punct de vedere publicat pe pagina sa de Facebook. Acesta spune că a primit draftul de lege chiar de la ministră, în momentul în care a depus la minister, amendamente făcute după un proiect apărut în presă. Anunțul despre amendamente a fost făcut pe 26 ianuarie.

Cristache reacționează după ce Ligia Deca a declarat la Sibiu, joi, că a derulat consultări continue cu organizațiile „partenere”, cărora le-a dat proiectele de legi. Edupedu.ro a semnalat că deși au existat mai multe organizații și petiții sau cereri publice de a face proiectele cunoscute, lucru care nu s-a întâmplat, niciuna dintre organizațiile „partenere” ale Ministerului Educației și care aveau proiectele nu au anunțat public că dețin aceste documente sau că fac consultări interne pentru amendarea acestor proiecte de legi.

„Federația Națională a Părinților (FNP) a depus amendamente la proiectul legii educației, făcând public acest demers și consultând proiectul pe surse, neavând proiectul draft înaintat de către minister. Ulterior depunerii amendamentelor, am primit draftul. Am constatat că este identic cu ce a apărut pe surse, așadar nu aveam de ce să venim cu un alt punct de vedere. Este absolut normal să existe un dialog între parteneri instituționali; în afara Acordului de Parteneriat, legea actuală prevede această obligativitate. Drept urmare, nu există vreo secretizare, așa cum apare în presă, cu implicarea Federației pe care o conduc”, scrie Cristache în punctul de vedere citat.

Acest anunț al Federației Părinților că are draftul legii educației în varianta Deca, primit chiar de la ministrul Ligia Deca, vine după 23 de zile de la momentul primirii proiectelor și abia după ce ministra Ligia Deca a declarat public că le-a dat documentele „partenerilor” din Comisia de Dialog Social.

Reamintim că Ligia Deca a declarat că în ultima vreme a „avut o consultare continuă cu toți actorii din educație”, adică cei care „sunt în comisia de dialog social”. Aceștia sunt organizațiile sindicale – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, cele de părinți – Federația Asociațiilor de Părinți – Edupart și cele de elevi – Consiliul Național al Elevilor, care „au și primit variantele de legi ale educație care au mers în discuție cu partenerii din coaliție”, susține Deca în declarație.

Cu alte cuvinte, proiectele de legi păstrate secrete față de public, față de profesori și față de părinți sau specialiști sau mediul academic, fără să fie publicate de instituție, ar fi fost distribuite nu numai politicienilor, ci și sindicatelor și organizațiilor FNAP și CNE, după cum a scris Edupedu.ro încă de joi. Conform ieșirilor publice ale acestora, sau ale reprezentanților acestora, niciuna dintre aceste organizații, care sunt susțin că sunt reprezentatele profesorilor, elevilor și părinților, nu a prezentat public faptul că are acces la proiectele de legi în varianta Deca. Reiese de aici că Ligia Deca a derulat astfel consultări paralele, pe ascuns, cu organizațiile „partenere”, conform declarației sale de joi.

Între timp Federația Părinților și Aparținătoriulor Legali (FePal) a reacționat vineri susținând că „proiectul de lege a educației este rezultatul negocierilor în culise”, acuzând de complicitate organizațiile care au avut documentele și care nu au anunțat public acest lucru.

Punctul de vedere integral al Federației Naționale a Părinților:

„Federația Națională a Părinților (FNP) a depus amendamente la proiectul legii educației, făcând public acest demers și consultând proiectul pe surse, neavând proiectul draft înaintat de către minister. Ulterior depunerii amendamentelor, am primit draftul. Am constatat că este identic cu ce a apărut pe surse, așadar nu aveam de ce să venim cu un alt punct de vedere. Este absolut normal să existe un dialog între parteneri instituționali; în afara Acordului de Parteneriat, legea actuală prevede această obligativitate. Drept urmare, nu există vreo secretizare, așa cum apare în presă, cu implicarea Federației pe care o conduc.

Mi se reproșează că nu condamn așa-zisa secretizare a proiectului. Păi pot condamna o încălcare a cadrului legislativ, acum?! Din punctul meu de vedere, nu e cazul. Proiectul, în fază inițială, a fost pus în consultare și dezbatere publica de către ex-ministrul Cîmpeanu. A primit peste 9000 de amendamente, Ministerului Educației putea, sau nu, să ia în considerare parte din ele.

Este strict atributul Ministerului Educației să decidă asupra viziunii unei noi legi a educației. Sigur că este important să dezbată, să primească amendamente (oricine o poate face), dar nu poate fi judecat, în sensul obligativității, dacă nu a luat în calcul un amendament.

Noi, ca Fed, am reacționat imediat, chiar și consultând doar pe surse, atunci când am citit că dna ministru continua viziunea dlui ministru Cîmpeanu, anume Admiterea. Era absolut normal să spunem NU, având un sondaj cu peste 65.000 de respondenți.

E rău că am transmis punctul de vedere, majoritar, al părinților?

Tot eu am declarat că dacă as fi fost în locul d-nei ministru aș fi făcut public draftul. În continuare era treaba (sau răspunderea) ministrului dacă mai lua în calcul vreun amendament.

Draftul, atât în timpul dlui Cîmpeanu, cât și acum, este făcut de departamentul România Educată, la nivelul Ministerului Educației.

Ar fi absurd să creadă cineva că Federația are puterea să croiască o lege a educației. Nici nu ne dorim o astfel de responsabilitate și nici nu cred că vreo organizație sau asociație are o astfel de putere (resursă umană)”.

O petiție Declic – lansată exact cu o zi înainte ca Federația Părinților, prin Iulian Cristache, să depună amendamente la proiect și să primească drafturile de lege de la ministru – reclama exact faptul că proiectele de legi sunt secret și solicita public desecretizarea documentelor. A strâns peste 22 de mii de semnături pentru punerea în dezbatere publică a proiectelor legilor Educației.

Legile secrete ale Educației sunt destinate ochilor oamenilor politici cu interese financiare în educație, scria Raluca Pantazi într-o analiză Edupedu.ro pe 18 ianuarie, cu o săptămână înainte ca organizațiile „partenere” să primească aceste drafturi. Vor fi puse „în transparență” pentru mare public care va trebui să își modifice viața în funcție de aceste legi abia în momentul în care Guvernul Ciucă le va trimite pe circuitul intern de avizare, spune Deca, însă fără nicio posibilitate de modificare.

Nu știu cine sunt specialiștii care le-au scris”, a declarat secretarul de stat din Ministerul Educației, Florian Lixandru (PSD), după ce acesta a fost sancționat de ministră prin retragerea atribuțiilor timp de 48 de ore pentru criticarea drafturilor și publicarea unui punct de vedere al partidului.

Exit mobile version