Prima carte în care copiii și adolescenții din București rescriu legendele orașului – SuperPovești din București. Toți copiii și adolescenții care trimit povești spre jurizare vor primi diplome de participare și cărți în dar

Copiii și adolescenții din capitală sau cei care învață în București sunt invitați să caute poveștile ascunse din istoria orașului: să le documenteze în familie, în cadrul comunității locale, în cadrul școlii, prin dialog cu profesorii, în biblioteci, în librării, să le „vâneze” în documentele și materialele din spațiul digital, pentru ca mai apoi să le transpună în povești. Să se conecteze la istoria și poveștile orașului în care trăiesc și să ajute la păstrarea memoriei locului, povestind aceste legende mai departe.

Compania de Librării București (CLB) alături de Asociația Headsome Communication lansează proiectul SUPERPOVEȘTI din București, un demers care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile din București.

La începutul toamnei, în perioada 1-12 septembrie, copiii între 8 și 18 ani, împărțiți în trei mari categorii de vârstă, sunt așteptați să trimită poveștile lor către organizatori. Un juriu format din scriitori contemporani reunind autori din toate sectoarele capitalei va evalua poveștile trimise de ei, câștigătorii fiind anunțați pe 1 octombrie. Cele mai bune povești vor fi publicate într-un volum colectiv, care va fi lansat la finalul acestui an, pe 5 decembrie, cu o zi înainte de Moș Nicolae.

Participarea copiilor la concurs este gratuită. Toți copiii și adolescenții care trimit povești spre jurizare vor primi diplome de participare și cărți în dar.

Inițiatoarea și coordonatoarea proiectului este Oana Boca Stănescu, manager cultural: „Dincolo de experiența mea profesională de cei 18 ani în sfera culturii scrise, sunt mama a doi copii. Locuiesc și eu într-unul din micile «orașe» care compun acest mare București, alături de mulți alți părinți și de copiii lor. Sunt tineri pe care i-am întâlnit aproape zilnic, jucându-se alături de fiul și de fiica mea în Parcul Tineretului. Timp de luni bune, i-am văzut pe acești copii căutând pokemoni prin toate cotloanele parcului. Astăzi, alături de CLB îi provocăm să caute legendele și poveștile ascunse în istoria acestui parc: legenda Văii Plângerii sau cea a Lacului Cocioc. Bucureștiul este o moștenire pe care o primim și pe care vrem să o ducem mai departe prin povești”

Cei interesați să ia parte la SUPERPOVEȘTI din București găsesc toate informațiile utile pe portalul dedicat proiectului, superpovestidinbucuresti.ro.

„Suntem aproape de cititorii din București de patru generații! – un fapt pe care l-am remarcat de atâtea ori, încât am putea să ne gândim chiar să îl includem în sloganul nostru. Anul acesta, compania noastră pășește în cel de-al 71-lea an al existenței. Am adunat multe povești frumoase în toți acești ani. Știm de asemenea că istoria Bucureștiului ascunde multe povești și legende fascinante, pe care ne-am bucura să le readucem în actualitate cu ajutorul celei mai tinere generații de cititori, într-un exercițiu de memorie colectivă și de întărire a relației Companiei de Librării București cu micile comunități locale din fiecare sector al capitalei”, a declarat Marieta Seba, directoarea Companiei de Librării București.

De asemenea, joi, 28 ianuarie, începând cu ora 18.00, va avea loc o dezbatere dedicată acestei inițiative, transmisă live online pe pagina de Facebook a Companiei de Librării București și pe cea dedicată proiectului. „De ce avem nevoie să ne cunoaștem orașul prin povești?”, aceasta este tema dialogului din data de 28 ianuarie, la care vor lua parte: Adrian Majuru – istoric, directorul Muzeului Municipiului București, Ioana Popescu – etnolog și Victoria Pătrașcu – scriitoare. Moderatoarea evenimentului va fi scriitoarea Ioana Bâldea Constantinescu.

De ce avem nevoie să ne conectăm identitar cu spațiul în care trăim, ce fel de șantier narativ e Bucureștiul, cum se generează poveștile despre oraș, cum se transmit, cum se așază ele în mentalul colectiv sau care este rolul acestor legende și povești în formarea memoriei sociale a tinerilor locuitori ai Bucureștiului, acestea sunt doar o parte dintre întrebările la care invitații vor încerca să ofere răspunsuri.

SUPERPOVEȘTI din București, proiect demarat cu sprijinul Ministerului Culturii, este o inițiativă a Companiei de Librării București și a Asociației Headsome Communication, realizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Primăria București, Muzeul Național al Literaturii Române, Biblioteca Metropolitană București, ARCUB și Radio România Cultural.

https://superpovestidinbucuresti.ro/

Foto: superpovestidinbucuresti.ro

Exit mobile version