Primul traseu educativ marcat cu coduri QR într-o pădure, inaugurat la Băile Felix / Se oferă informații în trei limbi: română, maghiară şi engleză

Foto: Pixabay.com

Direcţia Silvică Bihor a inaugurat primul traseu educativ din ţară în pădurea din Băile Felix, marcat cu zece staţii cu coduri QR pe o lungime de trei kilometri, fiind accesibil atât copiilor, cât şi persoanelor în vârstă, anunță Agerpres, preluat de G4Media.ro.

„Din câte ştim noi, este cu siguranţă singurul traseu educativ din ţară marcat cu coduri QR în pădure. A fost o idee de-a mea, de a face pădurea să vorbească, să zic aşa, şi într-un mod inedit. L-am inaugurat vineri mai ales cu gândul la copii, cărora ne adresăm cu prioritate şi având în vedere şi apetitul tinerilor pentru utilizarea device-urilor mobile.Traseul este configurat pe locul liniilor parcelare care brăzdează trupul de pădure din Băile Felix, loc apreciat de plimbare. Este o pădure foarte accesibilă, cu grad redus de dificultate. Vă împărtăşesc faptul că eu sunt foarte încântat de staţia 9 unde, după scanare, pe lângă descrierea speciilor faunistice ce pot fi întâlnite în pădure, se pot asculta şi înregistrări audio cu diferite triluri ale păsărilor”, a declarat luni, pentru Agerpres, directorul Direcţiei Silvice Bihor, ing Teodor Suciu.

Cele zece staţii amplasate pe traseu oferă informaţii diferenţiate, în trei limbi (română, maghiară şi engleză). Prima staţie, situată chiar lângă cantonul silvic, informează despre ecomomia forestieră. Prin accesarea codului QR, cel interesat poate afla câteva informaţii despre Romsilva ca administrator al fondului forestier şi despre preocupările cotidiene în gospodărirea pădurilor.

Citește articolul complet pe G4Media.ro

Exit mobile version