Procurori: două contabile au fraudat opt școli din Dâmbovița cu sute de mii de lei / Persoanele sunt cercetate penal

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com

Peste 660.000 de lei ar fi fost însușiți în mod fraudulos de la mai multe școli din județul Dâmbovița de către două femei administrator financiar, pe perioada a trei ani, după cum transmite Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița într-un comunicat de presă.

Polițiștii au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară și, în urma cercetărilor, s-a constatat că este vorba de furt din 8 opt școli, în perioada 2016-2019, pentru care cele două femei, de 40 și 44 de ani, sunt cercetate acum penal, potrivit sursei citate.

„Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăție”, menționează polițiștii.

Comunicatul integral al IPJ Dâmbovița:

La data de 10 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Târgoviște și Aninoasa, la domiciliile a două femei de 44 și 41 de ani.

Cele două persoane sunt cercetate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de delapidare.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că bănuitele, în perioada 2016 – 2019, în calitate de administratori financiari la opt unități de învățământ, din județul Dâmbovița, și-ar fi însușit pe nedrept, în mod fraudulos, 665.692 de lei din resursele financiare ale respectivelor unități școlare.

Cele două femei au fost reținute pentru 24 de ore, urmând, ca pe parcursul acestei zile (n. red. joi, 10 mai), să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăție”, se arată în comunicatul Poliției de joi, 10 mai.

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version