Profesori metodiști, an școlar 2026-2027. Locurile libere pe discipline de studiu, publicate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Cum se face selecția profesorilor

Foto: Pexels.com

Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat lista locurilor libere pentru profesorii metodiști în anul școlar 2026-2027. Pentru profesorii de Limba română sunt disponibile 10 locuri, în timp ce pentru Limba engleză și Informatică sunt câte 5 locuri, conform documentului menționat anterior. Vezi mai jos, în articol, lista completă pe discipline de studiu și calendarul pentru a doua etapă de ocupare a locurilor rămase libere.

Conform adresei Ministerului Educației și Cercetării, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar 2025-2026. „În raport cu rezultatele evaluării, pot fi reconfigurate, cu acordul acestora, numai cadrele didactice pentru care se consideră îndeplinite criteriile generale și specifice care stau la baza selecției în corpul de metodiști.”

În perioada 22-24 septembrie a avut loc reconfigurarea profesorilor metodişti din anul şcolar precedent, după cum se arată în documentul ISMB. Potrivit procedurii ISMB, pentru locurile rămase neocupate în urma etapei I se organizează concurs de selecţie.

Lista locurilor libere pe discipline de studiu – ISMB

Probele de selecție, potrivit procedurii ISMB:

În document este menționat că ambele probe sunt obligatorii.

Cum se face evaluarea CV-ului

„Evaluarea curriculumului vitae se face în plenul comisiei, pe baza documentelor din dosarul de înscriere.

Analiza si evaluarea rezultatelor obtinute în educație şi formare, a aptitudinilor și competentelor personale se realizează pe baza itemilor şi a punctajului din Anexa nr. 4 la prezenta procedură.

Punctajul maxim al probei este de 50 puncte, iar cel minim de promovare al probei este de 20 puncte.”

Anexa nr. 4

Cum este evaluat interviul

„Evaluarea probei de interviu susținut în plenul comisiei se face utilizând fişa de evaluare din Anexa nr. 5. Punctajul maxim al probei este de 50 puncte, iar cel minim de promovare a probei este de 30 puncte.

Punctajul total maxim este de 100 puncte, iar punctajul minim de promovare a concursului este de 50 puncte, cu conditia promovării fiecărei probe în parte.

Punctajul probelor pentru fiecare candidat este înscris în borderoul de notare prevăzut în Anexa nr. 6.”

Anexa nr. 5:

Potrivit procedurii, locurile pentru profesorii metodişti pentru specialitate ai ISMB vor fi ocupate de candidații promovați, in ordinea descrescătoare a punctajului, in limita locurilor disponibile.

Procedura ISMB poate fi consultată mai jos:

Citește și:
Profesori metodiști, an școlar 2026-2027. Care sunt criteriile generale pentru procesul de selecție și ce au de stabilit inspectoratele școlare – precizările Ministerului Educației și Cercetării
Exit mobile version