Profesorii, elevii și studenții din Grecia pregătesc manifestații naționale pentru miercuri, 21 octombrie, pentru salarii mai mari, mai mulți bani pentru educație și mai multă siguranță în școli

Foto © Bizoon | Dreamstime.com

Demonstrații ale profesorilor, elevilor și și studenților sunt pregătite la nivel național pentru miercuri, 21 octombrie, în Grecia, pe măsură ce cresc nemulțumirile față de nivelul salariilor din învățământ, finanțarea educației în general, condițiile de acces la universitate și siguranța din școli, relatează publicația Tovima.com. La manifestații sunt așteptate și asociații ale părinților. Organizatorii fac comparații cu mișcarea de protest a tinerilor din Franța, unul dintre sloganurile folosite pentru acțiunile pregătite pentru mâine fiind „din Grecia până în Franța, luptăm pentru educație publică și gratuită”.

Învățătorii spun că situația din educație a ajuns într-un punct critic, deși anul școlar abia a început, sindicatul reprezentativ arătând că jumătate dintre ei câștigă doar 1.000 de euro pe lună în condițiile unei scăderi cu 60% a puterii de cumpărare. Drept urmare, ei cer o creștere substanțială a salariilor, să le fie acordate din nou două plăți salariale anuale care au fost, în trecut, acordate angajaților din sectorul public, precum și acoperirea a mii de posturi de predare rămase vacante, arată sursa citată. 

Potrivit Tovima.com, sindicatul menționat acuză Ministerul Educației că încearcă să compenseze lipsa acută de personal prin fuziunea unor clase, alocarea de discipline unor cadre didactice nepregătite pentru acele materii, precum și timp de lucru suplimentar. Acestea au dus la clase supraaglomerate, pierderea unor ore de predare și subminarea actului educațional, spun sindicaliștii.

Pe de altă parte, sindicatul reprezentativ pentru profesorii din învățământul secundar, OLME, a anunțat întreruperea temporară a lucrului timp de 3 ore, miercuri la prânz, cerând sindicatelor locale să organizeze măsuri suplimentare de protest, așa încât greva să fie extinsă pentru întreaga zi. 

Iar o organizație a elevilor din Atena a emis la rândul său o declarație prin care protestează față de starea învățământului public din țară, pe care îl consideră subfinanțat, caracterizat prin clase supraaglomerate, deficit de profesori și clădiri deteriorate, prețuri ridicate la cantinele școlare și pentru activități extracurriculare, prea multe testări școlare și măsuri deficitare de siguranță.

Tovima.com notează că proteste ale elevilor sunt programate și în Chania, pe insula Creta, precum și în orașul Patras.

Nu în ultimul rând, o rețea națională de organizații ale studenților a anunțat demonstrații în Atena și în alte 35 de orașe, în continuarea unor proteste recente față de costurile în creștere legate de educație și cazare. Iar personalul administrativ din universități a anunțat, la rândul său, întreruperea temporară a activităților.  Este așteptată și o grevă a personalului din învățământul special din Attica. Iar în nordul Greciei asociațiile de părinți anunță că vor participa la acțiunile locale.

Foto © Bizoon | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version