Acum câteva zile, domnul Bolojan declara că deși salariile profesorilor au crescut și norma didactică de predare a tot scăzut, domnia sa nu a văzut o îmbunătățire globală a sistemului de învățământ. Îmi propun să mă refer la ultima parte a acestei declarații. Pe ce se bazează domnul Ilie Gavril Bolojan când afirmă așa ceva? Pe vreun studiu, eventual pus la dispoziție de domnul ministru al Educației? Nu ni s-a spus. E foarte posibil să nu aibă niciun temei aceste zise.
- Nota redacției: Profesorul anonim este un proiect Edupedu.ro prin care orice cadru didactic poate scrie pe adresa redactie@edupedu.ro despre problemele sau soluțiile identificate în școală/învățământ, sub protecția anonimatului. Ideile și opiniile exprimate în aceste articole nu sunt neapărat și cele ale redacției.
Poate s-o fi referit la rata de promovare la Examenul Național de Bacalaureat. Să vedem cum stăm la acest capitol. 2020: 69,4%, 2021: 72,2%, 2022: 73,3%, 2023: 75,4%, 2024: 74,7%, 2025 (înainte de contestații): 74,3%, 2025 (după contestații): 76,5%.
Poate s-o fi gândit la numărul mare de analfabeți funcțional din școala românească. Pentru că arată cu degetul spre profesorimea din România, adică vinovații sunt, exclusiv, cadrele didactice, care oricum sunt niște puturoși, pentru că asta lasă să se înțeleagă domnul Bolojan când spune că „acum vor lucra mai mult, pentru aceiași bani”, adică a sosit vremea să mai muncească si profesorii, să nu mai ia banii degeaba. Intr-adevăr, rata analfabetismului în România este un subiect de preocupare constantă, cu date care variază în funcție de sursă și metodologia utilizată. Conform unor rapoarte, peste 42% dintre elevii de 15 ani au fost identificați cu analfabetism funcțional, conform Factual.ro. Aceste cifre indică o problemă semnificativă în ceea ce privește nivelul de alfabetizare și competențele de bază ale populației. Sigur că există și minciuna prin omisiune.
Ce se face că nu știe șeful Guvernului? Că sunt foarte multe cauze care determină analfabetismul funcțional. Cum ar fi: subfinanțare și infrastructură deficitară. Bugetul insuficient se traduce în lipsa resurselor materiale – manuale, laboratoare, biblioteci, toalete, săli de sport – în multe școli, în special în mediul rural.
Inegalități socio-economice și context familial dificil, copiii din medii defavorizate, cu resurse limitate sau familii dezorganizate, sunt mai predispuși să abandoneze școala și să nu dezvolte competențe funcționale de alfabetizare.
Comunicarea deficitară între școală și familie, adică lipsa de implicare a părinților. În multe cazuri părinții nu sunt suficient de implicați în educația copiilor lor sau nu înțeleg importanța educației. Acest lucru poate duce la o scădere a motivației elevilor și la o înțelegere limitată a materialului predat.
Preferința pentru media vizuală, mulți tineri preferă să consume informații prin alte mijloace, care nu stimulează gândirea critică și nu contribuie la dezvoltarea abilităților de citire. Apropo de ultima cauză, poate ar fi bine să interziceți, în mod clar, folosirea telefonului mobil de către elevi pe toată durata programului școlar, în prezent fiind neconcordanțe între ceea ce scrie în ROFUIP, respectiv în Statutul elevului. De ce să fie interzis? Pentru că: distrage atenția de la învățare, elevii sunt tentați să verifice constant notificările, să intre pe rețele sociale sau să se joace, concentrarea scade, iar învățarea devine superficială, chiar și simpla prezență a telefonului pe bancă poate distrage atenția, scade capacitatea de concentrare și memorie, studiile arată că folosirea telefonului în timpul activităților cognitive afectează negativ memoria pe termen scurt, elevii devin mai puțin capabili să se concentreze pe sarcini mai dificile sau pe texte mai lungi, reduce comunicarea reală între colegi, în loc să interacționeze față în față, elevii petrec timpul ,,pe telefon”, se pierde oportunitatea dezvoltării abilităților sociale și emoționale. Ori, cred eu, elevii trebuie încurajați să fie atenți, să comunice și să învețe activ.
Domnul Bolojan vorbește despre un adevărat „dezmăț financiar” în sistemul bugetar, și într-o anumită măsură are dreptate. Fiind în prima linie a politicii de decenii, de ce nu „i-a tras de mânecă” pe ai săi superiori când luau astfel de măsuri, de exemplu, acordarea de burse care erau atât de multe, încât nici nu mai știau cum să le numească?
Dacă bine știu, domnul Bolojan, înainte de a deveni om politic, consilier local, membru în diverse CA-uri, secretar general al Guvernului, primar, prefect, președinte interimar, prim-ministru, a fost profesor. Dacă aș putea l-as întreba de ce a rămas doar un an în sistem și dacă a fost titular al acestuia. Ce ar fi să reveniți pentru, să zicem, o lună? Atât. Vă alegeți ce școală doriți. Aș putea pune prinsoare că la finalul perioadei ați fugi mâncând pământul pentru a vă reinstala în jilțul de premier. Dar, poate, parafrazând titlul piesei lui James Osborne, nu ați mai privi înapoi cu atâta mânie. Adică ați aprecia la justa valoare, trecând bariera vorbelor goale, munca educatorilor, profesorilor și a tuturor celorlalți din sistemul educațional românesc.
La final, un sfat, dacă îmi este permis. Să știți că „din cauză”, respectiv „datorită” se folosesc în contexte diferite. Să vă dau și un exemplu. E legat , măcar în parte, de felul în care vedeți ieșirea din criză. Din cauza domniilor voastre (a oamenilor politici care s-au tot perindat la guvernare) țara e în criză, iar datorită nouă (prin tăieri, comasări, dar și măriri de normă) vom depăși această perioadă.
Un profesor de Istorie – Arad