Program de afterschool pentru unii elevi din sectorul 1 în anul școlar 2026-2027, adoptat de Consiliul Local: Părinții plătesc jumătate din sumă iar elevii cu bursă socială, CES sau cu dizabilităţi vor participa gratuit

Foto: © Annanahabed | Dreamstime.com

Proiectul de hotărâre privind asigurarea programului pentru școli de stat din sectorul 1 și care include include masă zilnică și activități educaționale, a fost adoptat de Consiliul Local, transmite Agerpres. Costurile vor fi împărțite între bugetul local și părinți, cu excepția unor categorii de elevi care beneficiază de gratuitate: elevii cu bursă socială, CES sau cu dizabilităţi. Lista școlilor beneficiare și numărul elevilor beneficiari vor fi stabilite înainte de începerea anului școlar, anunță Consiliul Local.

Programul de arterschool „Educație pentru viață” propus pentru școlile din Sectorul 1 va avea un program, în fiecare zi de luni până vineri, între orele 12:00-17:30, de masă caldă, de îngrijire, un program interactiv de petrecere a timpului liber, precum și de ajutor în realizarea temelor pentru acasă din partea unor profesori dedicați.

Numărul școlilor care vor participa va fi stabilit înainte de începerea anului școlar.

Programul are două componente principale, precizează Consiliul Local.

Prima componentă este masa elevilor. Costul este de maximum 40 de lei pe elev, pentru fiecare zi de prezență la școală, cu TVA inclus.

Din această sumă, Sectorul 1 finanțează jumătate, adică 20 de lei pe elev pe zi din bugetul local. Diferența, de cel mult 20 de lei pe elev pe zi, este suportată de părinte, tutore sau reprezentantul legal. Valoarea exactă a acestei ultime sume va fi stabilită de Consiliul de Administrație al fiecărei unități de învățământ.

A doua componentă este destinată activităților didactice și de sprijin educațional. Pentru fiecare clasă se alocă din bugetul local 24.500 de lei pe lună, cu TVA inclus.

Clasele participante vor avea între 18 și 24 de elevi.

Ce acoperă finanțarea pentru activitățile educaționale

Fondurile alocate pentru fiecare clasă vor acoperi cheltuieli de personal, inclusiv pentru director sau manager, cadre didactice, personal didactic auxiliar și personal nedidactic implicat în desfășurarea programului.

Bugetul va putea fi folosit și pentru organizarea activităților educative, recreative, sportive, artistice, culturale și de dezvoltare personală. De asemenea, finanțarea include materiale didactice, consumabile, materiale pentru ateliere și produse necesare curățeniei și igienizării.

Cine beneficiază de gratuitate

Programul prevede gratuitate pentru mai multe categorii de elevi.

– elevii care beneficiază de bursă socială,

– elevii cu cerințe educaționale speciale,

– elevii cu dizabilități

– elevii aflați în situații sociale excepționale.

În ultimul caz, încadrarea se stabilește de Consiliul de Administrație al școlii, pe baza documentelor justificative depuse de părinți sau reprezentanții legali.

Cum se face înscrierea

Până la implementarea unei platforme electronice de înscriere, cererile vor fi depuse la sediul unității de învățământ participante.

Alte reguli ale programului

Finanțarea se acordă doar în perioada desfășurării cursurilor. Nu sunt finanțate vacanțele și zilele declarate nelucrătoare prin lege.

Pregătirea și servirea mesei, gestionarea deșeurilor rezultate și încheierea contractelor cu furnizorii de alimente revin conducerii fiecărei unități de învățământ participante.

Numărul elevilor înscriși va fi actualizat la începutul fiecărui an școlar și poate fi modificat și pe parcursul anului, la solicitarea unităților de învățământ.

Foto: © Annanahabed | Dreamstime.com /

Exit mobile version