Programul FLEX, prin care liceeni din România primesc burse de studiu de un an în SUA, ar putea fi deblocat pentru anul școlar 2026-2027, anunță Ministerul Educației / Instituția va negocia reluarea programului susținut până acum de Departamentul de Stat

Sursa: Programul FLEX

Ministerul Educației și Cercetării a primit de la guvern mandat să negocieze derularea programelor FLEX – prin care liceeni români pot studia în SUA, iar liceeni americani pot studia un an în România – pentru anul școlar 2026-2027, potrivit unui anunț făcut vineri, 7 noiembrie de MEC. Acesta vine după ce, în vară, SUA au anunțat suspendarea recrutărilor de tineri pentru bursele aferente anului școlar viitor. 

Programul FLEX este un program de burse finanțat și pentru România de 10 ani de Departamentul de Stat prin care se oferea posibilitatea liceenilor să petreacă un an școlar în licee americane și să fie găzduiți de câte o familie americană, anul fiind apoi echivalat în România.

Programul se desfășoară de mai mulți ani în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării din România. În medie, erau circa 30 de bursieri FLEX pe an.

Acum, MEC anunță că joi, 6 noiembrie, guvernul de la București a aprobat mandatul ca ministerul să negocieze derularea FLEX – Future Leaders Exchange pentru România (adresat liceenilor români interesați de studiu în SUA) și FLEX Abroad în România (adresat liceenilor americani), în următorul an școlar.

În comunicatul MEC este citat ministrul Daniel David, potrivit căruia „(…) am ținut să nu suspendăm acest program, ci să-l asumăm în comun, prin cofinanțare, în logica «programului Fullbright», în baza reperelor asumate de MEC și ACIE prin protocolul din 2015. Cred că acest demers aduce beneficii atât țării noastre, cât și SUA, iar în următoarele săptămâni mă voi deplasa în SUA pentru a definitiva și semna actele necesare reluării programului pentru tinerii români și americani. Planificăm să reluăm programul pentru anul școlar 2026 – 2027 și vom discuta, în baza analizei funcționării acestui nou mecanism, modul de continuare în anii următori.”

Instituția precizează că, în cei 10 ani de derulare a programului, cei 300 de liceeni români participanți au desfășurat aproximativ 1,5 milioane de ore de voluntariat în comunități din SUA, în activități legate de prevenirea abuzurilor asupra copiilor, crearea de bănci de alimente, colaborări cu departamentele de poliție locale.

Exit mobile version