Proiectul Satelix realizat la Planetariul Baia Mare va fi prezentat la un festival internațional de astronomie

Foto: Consiliul Județean Maramureș / Facebook.com

Proiectul educativ “Satelix” realizat de membrii Planetariului şi Muzeul de Ştiinţe Astronomice din municipiul Baia Mare va fi prezentat la Festivalul Full-Dome (FFB) din Brno, Cehia, potrivit Agerpres. Proiectul realizat a fost făcut în colaborare cu alte planetarii din Europa, după cum a menționat un reprezentant al Consiliului Judeţean Maramureş, Alexandra Rus.

“Acest proiect a implicat Planetariul Baia Mare (România), alături de Planetariul Budapesta (Ungaria), Planetariul Hurbanovo (Slovacia), Planetariul Hamburg (Germania), Planetariul Zielona-Gora (Polonia) şi Planetariul din Brno (Cehia) – într-o largă colaborare europeană care a implicat un schimb multiplu de experienţă profesională şi producţia unui spectacol digital de planetariu Full-Dome, unic în felul său, anunţă lansarea oficială mondială a acestui show digital de planetariu Satelix- în cadrul Festivalului Full-Dome din Brno, Cehia, urmând ca foarte curând să fie realizate lansările în limbile naţionale ale producţiei”, a mai precizat Alexandra Rus.

Planetariul din Baia Mare îl va prezenta pe personajul Satelix, care “va explica pe înţelesul tuturor impactul tehnologiilor spaţiale în viaţa cotidiană şi mai ales rolul sateliţilor artificiali în dinamica civilizaţiei actuale”, după cum a menționat Alexandra Rus.

De asemenea, aceasta a mai spus că „După lansarea oficială, spectacolul digital Full-Dome Satelix va deveni disponibil gratuit pentru planetariile din lumea întreagă”.

Festivalul Full-Dome (FFB – Full Dome Festival) de la Brno va avea loc pe 28 iulie 2021. 

Exit mobile version