Promisiunea pentru sindicatele profesorilor, ca să nu facă grevă generală, încălcată de premierul Ciucă – acordul anunțat că va fi semnat vineri, 4 februarie, inexistent / Niciun lider sindical din preuniversitar nu a ieșit să denunțe păcăleala

Foto: Gov.ro - Colaj

Vineri, 4 februarie, ar fi trebuit să se semneze un nou acord între sindicatele din Educație și Guvern, care să prevadă soluții „pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017” și „plata eșalonată a drepturilor salariale” pentru profesori, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului. Premierul Ciucă a fost la acea întâlnire la care a stabilit personal data, termenii, promisiunile și cuvintele din text, pe 21 ianuarie.

Acestea erau două dintre măsurile „pe termen scurt” pe care ar fi trebuit să le „identifice” noul comitet anunțat inițial de sindicatele din Educație, comitet coordonat de ministrul Sorin Cîmpeanu. Comitetul a fost inexistent, acordul nu există. Niciun lider sindical din preuniversitar nu a ieșit să denunțe păcăleala premierului Nicolae Ciucă la adresa profesorilor.

Singurul sindicalist prezent în spațiul mediatic vineri seara a fost liderul federației din învățământul universitar, Alma Mater, Anton Hadăr, care a spus la România TV, potrivit newmoney.ro: „Am înțeles, doar nu suntem proști, ce dracu! Trebuia să semnăm protocolul cu premierul Ciucă, dar nu îl lasă șeful de partid. A făcut un pas înapoi, semn că PNL nu susține acest acord. Am înțeles, doar nu suntem proști, ce dracu! Am crezut că se rezolvă problema și când să batem palma, ne-am trezit că doar ministrul nostru e lăsat la înaintare. Dacă nu vrea domnul Cîțu, ce să facem?”, a spus Anton Hadăr la România TV.

Amintim că, în ianuarie, reprezentanții profesorilor au făcut proteste în fața Guvernului și au amenințat chiar cu o grevă generală dacă executivul nu acordă mărirea salarială promisă din 2020 și amânată doi ani.

Pe 19 ianuarie zeci de mii de profesori au făcut grevă de avertisment, timp de 2 ore, în majoritatea școlilor.

A fost lansat un referendum între membri de sindicat, în urma căruia majoritatea au optat pentru declanșarea grevei generale în învățământ, dar ale cărui rezultate nu au fost niciodată făcute publice în mod transparent.

După întâlnirea cu premierul, orice revendicare s-a stins, protestele s-au încheiat și nu a mai existat nicio poziție despre opțiunea profesorilor din sindicate.

Anul acesta profesorii ar fi trebuit să ajungă la sumele prevăzute în grila de salarizare din Legea 153/2017, după două amânări succesive în 2020 și 2021, în timpul guvernelor Orban și Cîțu. De la 1 ianuarie au primit o majorare salarială mult mai mică (cca 4%) decât cea promisă și prevăzută în lege (+16%).

Exit mobile version