Protest al elevilor în Piața Victoriei, față de intenția Guvernului de a elimina transportul gratuit și pentru ei, după anunțul Premierului că gratuitatea pentru studenți pe calea ferată va fi eliminată

Foto: AEC

Mai mulți elevi din Constanța au ajuns în această dimineață la București pentru a protesta în fața Guvernului, potrivit unui mesaj publicat pe pagina Asociației Elevilor din Constanța. Aceștia susțin că Executivul condus de Florin Cîțu ar discuta eliminarea gratuității pe mijloacele de transport pentru elevi, potrivit unui proiect de OUG aflat miercuri în primă lectură la Guvern.

Elevii au publicat fotografii din tren și din Gara de Nord, unde au ajuns la prima oră. „De la ora 10:00 vom protesta în fața Guvernului pentru transportul elevilor! Florin Cîțu să ne vadă, facem orele în stradă!”, scriu ei pe Facebook.

Foto: AEC

Proiectul de Ordonanță de Urgență intrat ieri în ședința de Guvern, potrivit reprezentanților Asociației Elevilor din Constanța, prevedea revenirea la bilete cu reducere de 50% și pentru elevi, la fel ca pentru studenți, în cazul transportului pentru aceștia.

Articolul VII din proiectul de OUG prevede aceste modificări:

ART.VII – Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.  Alineatele (1) și (1^1) al articolului 84 se modifică și vor avea următorul cuprins: 

(1) Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun, de suprafață, naval și subteran, precum și pentru transportul intern auto, feroviar și naval, pe tot parcursul anului calendaristic.

(1^1) Diferențele de tarif determinate de aplicarea facilității prevăzută la alin. (1), cu excepția transportului pe calea ferată şi cu metroul, se suportă din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora își au domiciliul elevii.”

2. Alineatele  (1^2) și  (1^3) ale articolului 84 se abrogă.

3. După alineatul (5) al articolului 84,  se introduc patru noi alineate, alineatele (6) – (9) , cu următorul cuprins:

(6) Elevii orfani, elevii cu cerințe educaționale speciale, precum și cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecție specială, in condițiile legii, sau tutela beneficiază de gratuitate pentru toate categoriile de transport menționate la alin. (1), pe tot parcursul anului calendaristic.

(7) Elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu și localitatea unde sunt școlarizați, pe durata cursurilor școlare, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.

(8) Decontarea cheltuielilor de transport, pe baza documentelor emise de operatorii de transport rutier, pentru facilitățile de transport acordate elevilor, prevăzute la alin. (7), se asigură la nivelul valorii documentelor de transport lunare, dar nu mai mult de 30 lei/lună pentru distanța de 3 km. Pentru distanțele ce depășesc 3 km, până la limita de 50 de km, suma de 30 de lei/lună se suplimentează cu 3 lei pentru fiecare kilometru, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare.

(9) Operatorii de transport rutier au obligația să emită documente lunare de transport, cu încadrare în tarifele maxime per kilometru/lună, prevăzute la alin. (8) și să asigure transportul rutier al elevilor.”

4. La articolul 104 litera e) a alineatului (2) se abrogă.

5. La articolul 205, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) În timpul anului universitar, studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, beneficiază de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a și naval. Studenții orfani sau proveniți din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru aceste categorii de transport.”

6. Alineatul (2^1) se abrogă”.

Proiectul de OUG poate fi descărcat de aici

În prezent transportul elevilor este gratuit.

Premierul Florin Cîțu a anunțat după ședința de Guvern de ieri că transportul studenților pe calea ferată nu va mai fi gratuit și că se revine la reducerea de 50%, cum era până în februarie 2017.

Articolul este în curs de actualizare

Foto: AEC

Exit mobile version