PSD şi PNL vor să voteze astăzi controversatele legi ale educației, sub acoperirea mediatică a grevei profesorilor – acuză studenții din Iași, care le cer senatorilor să amâne votul final pe proiectele Deca, iar sindicatelor din învățământ le solicită să ia o poziție clară împotriva legilor

Înscrierea la Evaluarea Națională Documente / Foto: Pexels.com

Foto: Pexels.com

PSD şi PNL vor să voteze astăzi, 22 mai 2023, controversatele legi ale Educației propuse de Ligia Deca, chiar în prima zi de grevă generală a peste 200.000 de angajați din educație. Cele două partide vor să treacă la vot final proiectele de legi, în plenul Senatului, „sub acoperirea mediatică a grevei profesorilor”, acuză Liga Studenților Iași. Studenții le cer senatorilor să amâne votul pe proiectele de legi ale educaţiei criticate intens de specialiști și le solicită sindicatelor din învățământ „să ia o poziție clară împotriva proiectelor de lege pentru a putea primi sprijinul studenților și elevilor”.

Studenții de la Iași susțin că „este inacceptabilă solicitarea de creștere a salariilor în contextul în care legile «Deca» reduc calitatea actului didactic și din responsabilitatea și răspunderea publică a instituțiilor de învățământ”.

Amintim că proiectele de legi ale Educației sunt astăzi, 22 mai 2023, pe lista de vot final la Senat, cameră decizională, în prima zi de grevă generală în Învățământ.

Comunicatul integral remis de Liga Studenților din Iași:

„Studenții acuză sindicatele că fac jocurile coaliției de guvernare dacă nu se opun legilor educației propuse de Ligia Deca. PSD şi PNL vor să voteze legile luni, sub acoperirea mediatică a grevei profesorilor

Liga Studenților (LS IAȘI) solicită senatorilor să amâne votul pentru legile educaţiei, propus de PSD şi PNL pentru ziua de luni, în contextul în care în aceeaşi zi are loc greva generală a profesorilor, iar sindicatelor naționale în educație le solicită să ia o poziție clară împotriva proiectelor de lege pentru a putea primi sprijinul studenților și elevilor.

Studenții consideră legitimă solicitarea de majorare a salariilor cadrelor didactice doar dacă aceasta este însoțită măcar de solicitări legate de reintroducerea publicității rezultatelor evaluării cadrelor didactice de către studenți, precum și de reintroducerea cel puțin a unei a treia probe la Evaluarea Națională. Tinerii consideră că este inacceptabilă solicitarea de creștere a salariilor în contextul în care legile „Deca” reduc calitatea actului didactic și din responsabilitatea și răspunderea publică a instituțiilor de învățământ.

În mod deloc întâmplător, în data de 10 mai a.c., când legile educației erau în plenul Camerei Deputaților, a avut loc protestul celor 15.000 de cadre didactice, însă fără ca liderii sindicali să vină cu vreo solicitare expresă legată de legi, ci doar de salarizare.

În cadrul dezbaterilor din plenul Camerei, chiar Ligia Deca, ministrul Educației, a recunoscut că sindicatele susțin proiectele de lege ale educației: „Am clarificat, în discuţiile pe care le-am avut, inclusiv ieri, cu reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământ, că ne dorim aceleaşi lucruri.” Reprezentanții sindicatelor nu au infirmat afirmația ministrului.

Astăzi, proiectele legilor educației sunt înaintate plenului fix în ziua în care sindicatele din educație au anunțat greva generală.

„A venit vremea să ne întrebăm: sindicatele chiar vin în sprijinul profesorilor și al educației sau, de fapt, fac jocul coaliției de guvernare? Câte dezbateri despre legile educației au organizat sindicatele în teritoriu? Câte cadre didactice cunosc ce presupun noile proiecte de lege? Da, firește că suntem de acord că salariile profesorilor sunt mizere, însă nu putem fi de acord cu majorarea lor atât timp cât prin noile legi ale educației scapă de orice responsabilitate pentru calitatea actului didactic! Profesorii trebuie să fie atenți ca nu cumva să fie păcăliți de sindicate care se folosesc de o cerere legitimă, reală, dar plasată în timp în așa fel încât să ofere PNL un paravan de fum pentru dezbaterile legate de legile educației și care să vină în sprijinul PSD în contextul negocierilor pentru rotativa guvernamentală.” a declarat Toma Tataru, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).”

Citește și:
DOCUMENTE Proiectele de legi ale Educației, pe lista de vot final la Senat, cameră decizională, în prima zi de grevă generală în Învățământ

Exit mobile version