Ioana Scoruș, psihoterapeut, a vorbit despre importanța limitelor puse de către părinți și a declarat că „acolo unde nu există limite puse de părinți, da, (copiii – n.red) pot ajunge mici tirani”. Aceasta a spus că „libertatea nu înseamnă să nu ai niciun fel de regulă, să faci tot ce-ți trece prin cap”. Declarațiile au fost făcute la emisiunea Garantat 100% de pe TVR 1.
- Ioana Scoruș este psiholog, psihoterapeut – psihanalist și scriitoare. Aceasta a publicat volume de convorbiri, poezie, proză și carte pentru copii, potrivit Radio România Cultural,
Psihoterapeutul a afirmat că, în ultima vreme, părinților le este este teamă să pună limite copiilor:
„Părinților, nu toți, evident, nu generalizez niciodată, dar parcă cu atât mai mult în ultima vreme, le e teamă să pună limite, chiar dacă au capacitatea să o facă. Le este teamă. Iar copilul nu are de unde să știe care este spațiul lui de siguranță, până unde poate să meargă ca să nu se pună în pericol. Și orice copil sănătos va încerca să exploateze tot spațiul care i se pună la dispoziție.”
Ioana Scoruș a adus în atenție că libertatea nu înseamnă să nu ai niciun fel de regulă, pentru că ar fi un haos general:
„Libertatea nu înseamnă lipsa limitelor. Una e una, alta e alta. Confundăm termenii, îi înțelegem greșit sau sunt livrați greșit. Libertatea nu înseamnă să nu ai niciun fel de regulă, să faci tot ce-ți trece prin cap. În primul rând, așa cum se spune, libertatea fiecăruia se oprește acolo unde intră peste libertatea celuilalt. Deci există o limită întotdeauna. Și ce ne-am face într-o lume fără limite? Ar fi un haos general.”
Redăm declarațiile Ioanei Scoruș:
Cătălin Ştefănescu: Povesteați la un moment dat în acest volum (Drumul spre sine. Însemnări despre psihanaliza ca mod de a trai – n.red) despre un moment în care ați cunoscut un copil de vreo 6 ani, cred că-mi aduc aminte exact felul în care formulați, spuneți „un mic tiran”. E greu să vorbești despre copii mici ca despre mici tirani, dar povestiți foarte clar un fel de abuz de luare în posesie a mamei sale și povestiți cum l-ați îndepărtat ușor, cu două degete pe fiecare umăr, copilul fiind uluit de îndepărtarea asta, de subiectul pe care îl teroriza. Terorizează copiii?
Ioana Scoruş: Da, acolo unde nu există limite puse de părinți, da, (copiii – n.red) pot ajunge mici tirani. Sigur, când spunem teroare din partea unei copil mic, este o figură de stil, dar ajunge să te înnebunească cu cereri care nu se opresc niciodată. În acest context, alăturarea cu cuvântul „tiran” nu mai pare o bizarerie. Și, de fapt, la aceste vârste, dacă pot spune așa, se pun bazele tiranului de mâine.
Cătălin Ştefănescu: Acesta e un subiect foarte tare. Spuneți că, dacă o creștere de felul ăsta continuă, s-ar putea să fie părinți care spun «doamna psiholog, doamna psihoterapeut, e o creștere în spiritul libertății».
Ioana Scoruş: Libertatea nu înseamnă lipsa limitelor. Una e una, alta e alta. Confundăm termenii, îi înțelegem greșit sau sunt livrați greșit. Libertatea nu înseamnă să nu ai niciun fel de regulă, să faci tot ce-ți trece prin cap. În primul rând, așa cum se spune, libertatea fiecăruia se oprește acolo unde intră peste libertatea celuilalt. Deci există o limită întotdeauna. Și ce ne-am face într-o lume fără limite? Ar fi un haos general. Dar haosul acela al micului tiran este prezent în casă de la vârste foarte mici și nu înseamnă haos în sensul comun, ci pur și simplu părinților, nu toți, evident, nu generalizez niciodată, dar parcă cu atât mai mult în ultima vreme, le e teamă să pună limite, chiar dacă au capacitatea să o facă. Le este teamă. Iar copilul nu are de unde să știe care este spațiul lui de siguranță, până unde poate să meargă ca să nu se pună în pericol. Și orice copil sănătos va încerca să exploateze tot spațiul care i se pună la dispoziție.
Cătălin Ştefănescu: Există exemple profund opuse. Există copilul care mâzgălește pereții, trage oaspeții de păr, sparge pahare și i se spune «Georgel nu e frumos ce faci». Și i se spune asta de 40 de ori și Georgel de 40 de ori trage musafirii de păr și sparge pahare și desenează pe pereți. E exemplul celălalt unde presiune asupra copilului e de-a dreptul tembelă, unde să intervine dur, unde copilul e bruscat și așa mai departe. Cum arată calea de mijloc. Există o cale de mijloc?
Ioana Scoruş: Sigur că da. Apropo de primul exemplu, de 40 de ori să repeți «Costel, oprește-te» este total ineficient. Copilul are datoria să treacă peste limită, pentru că în felul ăsta află până unde poate să meargă. Dar dacă părintele este ferm și nu este nu și este urmat de ce consideră necesar – sigur, fără să bruscheze copilul, fără să-i facă rău – atunci copilul, prin repetabilitate, va internaliza acea limită și se va opri de la sine. Cum adică să spargi câte pahare îți vin? Da, dacă mama, tata stau lejer în fotoliu și spun că îl cresc liber, atunci micul tiran devine viitorul viitor.