Raport al Consiliului Elevilor: 49% dintre elevi consideră că sunt evaluați subiectiv. Doar 13% dintre copiii navetiști primesc decontare integral

Ziua Internațională a Profesorului

Foto: Pixabay.com

Aproape jumătate dintre elevi spun că văd cum profesorii îi evaluează subiectiv la clasă. Doar 35,39% consideră „modern” sau „adecvat” stilul de predare al profesorilor și numai 13% dintre elevii navetiști chestionați beneficiază de decontarea integrală a navetei școlare. Rezultatele fac parte dintr-un raport lansat de Consiliul Național al Elevilor, pe baza răspunsurilor a 8.699 de elevi la chestionare privind respectarea drepturilor din Statutul Elevului.

Consiliul Național al Elevilor (CNE), structura ce reprezintă elevii din România, a lansat a doua ediție a Raportului privind Implementarea Statutului Elevului la nivel Național (RISEN), cu ocazia Zilei Internaționale a Elevilor și Studenților. “Acest raport este menit să confere o radiografie clară a modului în care actorii cu activitate relevantă în educație înțeleg și respectă Statutul Elevului, codul care cuprinde drepturile și obligațiile aferente calității de elev”, spune Consiliul, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Principalele rezultate ale raportului Consiliului Elevilor

Petru Apostoaia, președintele Consiliului Național al Elevilor, spune că “astăzi, de Ziua Internațională a Elevilor și Studenților, ne-am decis să scoatem în evidență neregulile majore care scad puternic calitatea educațional, lăsând festivismul deoparte. Este inadmisibil ca, la aproape 12 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană și la peste 2 ani de la aprobarea Statutului Elevului, o bună parte dintre principiile de bază ale unui sistem de învățământ calitativ să fie ignorate sau chiar luate în derâdere de către personalul didactic sau de către cel de conducere”.

Deseori, întâlnim cazuri de școli în care directorul se consideră un fel de șef pe plantație, unde drepturile elevilor sunt încălcate cu bună știință, în complicitate cu ceilalți doi actori: părinții care nu au curajul să ia atitudine și profesorii care pun în aplicare dispozițiile conducerii. La mulți ani (sau nu)!”, a declarat președintele Consiliului Național al Elevilor.

Elemente de Metodologie

Conținutul raportului se fundamentează pe răspunsurile a 8.699 de elevi din România la chestionarele privind respectarea drepturilor din Statutul Elevului. Chestionarele se referă, ca perioadă de referință, la nivelul de implementare a actului normativ în anul școlar 2017-2018.

Chestionarele au fost lansate online către elevii din toate formele de învățământ. 41% din totalul de răspunsuri au fost oferite de către elevii din învățământul vocațional, profesional și tehnic, special, gimnazial și a celor din mediul rural.

 

Exit mobile version