Părinții ai căror copii au urmat grădinița și care împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2026 inclusiv au obligația de a înscrie copiii în clasa pregătitoare”, potrivit metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar, aprobată în 2024, care conține regulile și procedura de înscriere.
- Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare 2026-2027 a fost pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării. Completarea și validarea cererilor-tip de înscriere au loc în perioada 31 martie – 6 mai 2026, conform proiectului.
Numărul de locuri la clasa pregătitoare 2026-2027
Cifra de școlarizare pentru clasa pregătitoare este cel puțin egală cu numărul copiilor care împlinesc vârsta legală, astfel încât fiecare copil să beneficieze de un loc în învățământul primar de stat, potrivit art. 4.
Copiii care împlinesc 6 ani până la 31 august trebuie înscriși obligatoriu
Părinții copiilor care au urmat învățământul preșcolar și împlinesc 6 ani până la 31 august inclusiv au obligația legală de a-i înscrie în clasa pregătitoare, potrivit art. 5..
Pot fi înscriși și copiii care nu au frecventat grădinița, în cazuri justificate (boală, lipsa infrastructurii, domiciliu temporar în străinătate etc.).
Copiii născuți între 1 septembrie-31 decembrie
Pentru copiii care împlinesc 6 ani între 1 septembrie și 31 decembrie, înscrierea este opțională și depinde de nivelul de dezvoltare al copilului, potrivit art. 6:
- dacă au fost la grădiniță, este necesară recomandarea unității preșcolare,
- dacă nu au fost la grădiniță sau s-au întors din străinătate, este necesară evaluarea CJRAE/CMBRAE
Evaluarea dezvoltării copiilor la CJRAE/CMBRAE
- Evaluarea dezvoltării copiilor se efectuează de către centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională doar în situația copiilor care nu au frecventat grădinița sau care s-au întors din străinătate.
- Comisia județeană/a municipiului București de înscriere a copiilor în învățământul primar, denumită în continuare comisia județeană/a municipiului București, poate decide organizarea activității de evaluare a dezvoltării copiilor în locații accesibile, pentru a evita deplasarea pe distanțe lungi a copiilor și a părinților acestora.
- Părinții copiilor depun/transmit prin e-mail sau prin poștă la CJRAE/CMBRAE cererea-tip în care se solicită evaluarea copilului în vederea stabilirii nivelului de dezvoltare a acestuia, prevăzută în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta metodologie.
- Perioada de desfășurare a activității de evaluare a dezvoltării copiilor, efectuată de CJRAE/CMBRAE, precum și adresele instituțiilor la care se desfășoară evaluarea sunt afișate la avizierul și pe site-ul unităților de învățământ, CJRAE/CMBRAE și al inspectoratului școlar. Activitatea va fi realizată în intervalul orar 10.00-18.00, în baza unei programări telefonice, astfel încât programul de desfășurare să poată fi adaptat în funcție de solicitări.
- Rezultatul evaluării dezvoltării copilului este comunicat în scris, prin e-mail sau prin poștă, cu confirmare de primire, după caz, sau este înmânat direct părintelui/tutorelui legal instituit/reprezentantului legal care a solicitat evaluarea. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat și are caracter confidențial.
- Unitățile de învățământ care școlarizează la nivel preșcolar și CJRAE/CMBRAE transmit comisiei județene/a municipiului București listele nominale ale copiilor cărora li s-au eliberat recomandări, respectiv procesele-verbale cu numele copiilor și rezultatele evaluării, după caz, conform art. 7.
Părinții care nu doresc înscrierea sau ai căror copii nu sunt considerați pregătiți vor fi consiliați pentru înscrierea la grupa mare.
Înscrierea copiilor de 6 ani împliniți până la 31 august poate fi amânată cu maximum un an, în cazuri justificate, la cererea scrisă a părinților.
Înscrierea copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) în clasa pregătitoare 2026-2027
La solicitarea scrisă a părinților/reprezentanților legali pot fi înscriși în învățământul de masă în clasa pregătitoare și copiii cu cerințe educaționale speciale (CES), cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani până la data de 31 august a anului în care se face înscrierea.
În clasa pregătitoare din învățământul special sunt înscriși copiii cu CES conform art. 5. La solicitarea scrisă a părinților/reprezentanților legali pot fi înscriși în învățământul special în clasa pregătitoare și copiii care au vârste cuprinse între 6 și 8 ani până la data de 31 august a anului în care se face înscrierea.
Înscriere copiilor se face pe baza certificatului de orientare școlară și profesională emis de către CJRAE/CMBRAE. – Art. 8
Alegerea școlii pentru înscrierea în clasa pregătitoare 2026-2027
Toți copiii care solicită înscrierea la școala de circumscripție sunt automat înmatriculați, potrivit art. 9.
În situația în care într-o unitate de învățământ numărul cererilor de înscriere primite de la părinți al căror domiciliu se află în afara circumscripției școlare este mai mare decât numărul de locuri libere, se aplică criterii de departajare generale și specifice, conform art. 10.
Criterii generale de departajare pentru înscrierea în clasa pregătitoare 2026-2027
Criteriile generale de departajare care se aplică sunt următoarele:
a) existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;
b) existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți. Situația copilului în raport cu care s-a instituit o măsură de protecție specială, potrivit Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți;
c) existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
d) existența unui frate/unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă, conform alin. (2).
În cazul în care numărul cererilor de înscriere din afara circumscripției școlare este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil: se repartizează la început copiii care îndeplinesc trei dintre criteriile menționate, apoi copiii care îndeplinesc două dintre criterii și, în final, copiii care îndeplinesc doar unul dintre criteriile generale.
În caz de egalitate pe ultimele locuri, pentru copiii care îndeplinesc același număr de criterii generale de departajare, ordinea de prioritate a criteriilor este cea menționată la alin. (2).
Criterii specifice de departajare pentru înscrierea în clasa pregătitoare 2026-2027
Criteriile specifice de departajare sunt elaborate de fiecare unitate de învățământ și se aplică după aplicarea criteriilor generale menționate la alin. (2).
Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ indică documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul completării/validării cererii-tip de înscriere.
Criteriile specifice de departajare stabilite de unitatea de învățământ trebuie să țină cont de faptul că toți copiii au drepturi egale de acces la educație, indiferent de condiția socială și materială, de sex, rasă, naționalitate, confesiune, și nu pot include existența unor liste de preînscrieri, organizate în afara calendarului înscrierii, sau orice alte proceduri care nu respectă spiritul și litera prezentei metodologii. În categoria criteriilor specifice poate fi cuprins, de exemplu, și criteriul ca unul dintre părinți să aibă locul de muncă în circumscripția școlară.
În cazul în care la o unitate de învățământ, pe ultimul loc liber, este înmatriculat un copil din altă circumscripție școlară, fratele său geamăn/sora sa geamănă este admis/admisă la aceeași unitate de învățământ, peste numărul de locuri alocat. – Art. 10
Criteriile specifice de departajare sunt elaborate în urma consultării cadrelor didactice și a partenerilor sociali – sindicate, consiliul reprezentativ al părinților/asociația de părinți – și sunt aprobate de consiliul de administrație al unității de învățământ, după verificarea existenței unor circumstanțe discriminatorii de către consilierul juridic al inspectoratului școlar.
Criteriile specifice de departajare se fac publice, la data menționată în Calendarul înscrierii în învățământul primar, prin afișare la sediul unității de învățământ. După această dată, modificarea ori adăugarea altor criterii specifice de departajare este interzisă. Art. 11
