Rezultatele inițiale de la BAC 2024 vor fi publicate luni, 8 iulie. Contestațiile vor putea fi depuse în aceeași zi, de la ora 12 și până la 18 – model de cerere

37.191 de vizualizări
Foto: © Adam121 | Dreamstime.com
Rezultatele inițiale de la examenul național de Bacalaureat 2024 vor fi afișate luni, 8 iulie, până la ora 12, potrivit calendarului oficial. Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Inspectoratul Școlar Județean Dolj a publicat modelul de cerere pentru contestație.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Model cerere pentru contestație BAC 2024:

Iată ce prevede ordinul nr. 6156/2023:

Articolul 12 – „(1) În procesul de evaluare inițială a lucrărilor scrise și de rezolvare a contestațiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu un punct, este calculată nota finală ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul de bacalaureat.

(2) În cazul în care diferența dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, se procedează astfel:

– se nominalizează alți doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării;

– după finalizarea recorectării lucrării, notele acordate de fiecare din cei patru evaluatori se trec pe lucrare și se înregistrează conform prevederilor procedurii menționate la art. 10 alin. (1);

– se calculează nota finală din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note – valori extreme, ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note – valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală care se înregistrează conform prevederilor procedurii menționate la art. 10 alin. (1).

(3) În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, nota finală se calculează cu respectarea prevederilor alin. (1) și (2). În situația în care se constată o diferență de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, lucrarea este reevaluată de către alți doi profesori evaluatori. Nota finală, ca urmare a reevaluării în etapa de soluționare a contestației, este calculată cu respectarea prevederilor alin. (1) și (2).

(4) Nota definitivă, acordată în conformitate cu procedura menționată la alin. (1)-(3), nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă.

Articolul 13 – (1) Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica nota inițială prin creștere sau descreștere, după caz.”

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții:

  1. susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  2. susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  3. obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

În 2023, peste 54.600 de constatații au fost depuse la examenul național de Bacalaureat, potrivit datelor Ministerului Educației. A fost al treilea an cu cel mai mare număr de contestații din ultimii 10 ani.

„Au fost depuse 54.632 de contestații (55.980 de contestații în sesiunea similară a anului 2021, respectiv 49.115 contestații în anul 2022)dintre care 26.184 de contestații la proba E)a) (limba română -n.red), 488 de contestații la proba E)b) (limba maternă – n.red), 13.385 de contestații la proba E)c) (proba obligatorie a profilului – n.red) și 14.575 de contestații la proba E)d (proba la alegere a profilului și specializării – n.red).

După evaluarea lucrărilor contestate, au fost modificate notele pentru 51.646 de lucrări”, conform Ministerului Educației.

În 2022 au fost făcute 49.091 de contestații la examenul de Bacalaureat, cu 6889 mai puține decât în 2021, potrivit Biroului de presă al Ministerului Educației.

Calendarul examenului național de Bacalaureat 2024, Sesiunea iunie – iulie 2024:

3 – 7 iunie 2024: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

7 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

  • 17 – 19 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 19 – 20 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 19 – 21 iunie 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 25 – 27 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 5 iulie 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00

9 – 11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor

12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale

Foto: © Adam121 | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Bună dimineața.
    Dacă un absolvent de liceu, din cauza problemelor medicale, nu a reușit să facă contestație datorită faptului că a fost un interval de câteva ore pentru depunerea acestora, care este soluția?
    Azi 9 iulie se mai poate face ceva?
    Mulțumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OMS îndeamnă statele europene la o mai bună protejare a copiilor cu vârste între patru și 15 ani, cea mai afectată categorie de vârstă în prezent / Vaccinarea obligatorie anti-COVID-19, „ultim recurs absolut”

Filiala europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) îndeamnă marţi, în contextul unei intensificări a epidemiei Covid-19, la o mai bună protejare a copiilor cu vârsta cuprinsă între patru şi…
Vezi articolul

VIDEO Marea dictare națională de la Chișinău, de Ziua Limbii Române: peste 1.800 de persoane la concurs. Președinta Maia Sandu: Mulțumesc profesorilor de limbă română, prin munca voastră se vede atitudinea copiilor față de a scrie și vorbi corect

Peste 1.800 de persoane au fost prezente sâmbătă dimineață în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău pentru Marea Dictare Națională, eveniment pentru celebrarea Zilei Limbii Române (31 august), potrivit anunțului…
Vezi articolul

Ziua Culturii naționale, sărbătorită anual pe 15 ianuarie. Acces gratuit la zeci de muzee, teatre, expoziții, tururi ghidate, ateliere pentru elevi și concerte – programul activităților 2024 în București și în țară

Ziua Culturii naționale, sărbătorită an de an pe 15 ianuarie, va fi celebrată în 2024 prin mai multe evenimente la muzeele, teatrele și institutele culturale din țară: de la expoziții…
Vezi articolul