Robert Negoiță: 10.000 de copii nu și-au primit bursele școlare. Guvernul ne-a mințit și nu ne-a dat banii

Bursele școlare în sectorul 3

Robert Negoiță / Foto: Facebook.com

Copiii din sectorul 3 al Bucureștiului nu și-au primit bursele școlare de 3 luni, pentru că “guvernul ne-a mințit și nu ne-a dat banii”, a declarat pentru Edupedu.ro primarul social-democrat Robert Negoiță. Sunt afectați “spre 10.000 de copii”, iar cauza este faptul că executivul nu a suplimentat cu 60% bugetele locale, așa cum promisese, a susținut edilul.

Noi nu avem bazin de salarii”, a continuat Negoiță, pentru Edupedu.ro, precizând că “este angajament bugetar pe care nu îl onorăm, din cauza faptului că guvernul ne-a mințit și nu ne-a dat banii”.

Bursele școlare în sectorul 3

Edilul social-democrat din sectorul 3 a afirmat pentru Edupedu.ro că niciun elev bursier din sector nu și-a primit bursele școlare, de trei luni.

Întrebat dacă este în pericol și Programul Școala după școală, Negoiță a declarat că, “deocamdată, nu au venit la plată. Nu am o situație definitivă, pentru că lucrurile sunt în mișcare, mai încasăm…”

Dar eu nu vorbesc pentru Primăria Sector 3, ci de întreaga administrație locală. Eu nu sunt aici să deplâng situația Sectorului 3, ci a administrației publice din România, care a fost adusă la sapă de lemn”, a afirmat Negoiță, pentru Edupedu.ro.

Amintim că Negoiță a declarat astăzi că Partidul Social Democrat are probleme grave în interior și că “există o părere cvasiunanimă în interior că șansele PSD sunt aproape nule” la alegerile prezidențiale, trasmite Agerpres, citat de G4Media.ro. Referitor la rectificarea bugetară, edilul sectorului 3 a susținut că nu a fost îndeplinită promisiunea suplimentării cu 60% a bugetelor locale. “Au promis 60%. Banii pe primele trei luni au fost furați de către Guvern. Primăriile sunt văduvite de acele sume. Avem un angajament (de la Guvern – n.r.) de genul că o să rezolve această problemă, dar dacă acest angajament este la fel de credibil… (…) Noroc că am mai încasat niște bani acum și cred că ne încropim de salarii, bursele nu le plătim de trei luni de zile și în ceea ce privește investițiile avem un credit”, a afirmat Negoiță.

Citește și:

Foto: Facebook Robert Negoiță

Exit mobile version