România – gazdă a Inițiativei pentru dezvoltarea digitală în spațiul universitar francofon

România găzduiește zilele acestea a patra ediție a “Inițiativei pentru dezvoltarea digitală în spațiul universitar francofon (IDNEUF 4)”. Organizat la inițiativa României, prin Ministerul Educației, cu sprijinul Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) și al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), evenimentul are loc la București, în perioada 18 – 21 iunie 2019, potrivit unui comunicat remis de președintele AUF, Sorin Cîmpeanu.

Evenimentul este organizat sub Înaltul Patronaj al președintelui Klaus Iohannis și în marja Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Inițiativa pentru dezvoltarea digitală în spațiul universitar francofon este compusă din trei mari evenimente:

Descarcă de aici agenda evenimentului

“Aceste reuniuni permit aprofundarea schimburilor de experiență privind mijloacele tehnice, organizaționale și financiare ale dezvoltării digitale în spațiul universitar francofon”, se arată în comunicat. Organizatorii precizează că în prezent sunt 14 milioane de studenți francofoni, în peste 100 de țări de pe cele 5 continente.

“Reuniunile IDNEUF reprezintă, totodată, un cadru adecvat pentru exprimarea voinței politice comune a miniștrilor educației/învățământului superior”, spun aceștia.

La evenimente vor participa miniștri și delegații ministeriale din țările francofone, înalți reprezentanți ai OIF, AUF și ai altor organizații internaționale francofone. Principalele teme legate de dezvoltarea digitală în învățământul superior sunt următoarele: transformarea digitală a spațiului universitar francofon, guvernarea universității în era digitală, certificările de competențe și recunoașterea diplomelor, inovațiile pedagogice sau formarea competențelor digitale.

Miniștrii pentru învățământul superior din țările francofone s-au întâlnit la Paris în anul 2015 (IDNEUF), Bamako (IDNEUF2) în 2016 și Marrakech (IDNEUF3) în 2018. Site-ul oficial al evenimentului

 

 

Exit mobile version