Rugăciunile elevilor și rostirea de jurăminte de credință la începutul zilelor de școală au fost incluse în Constituția statului conservator Alabama, în cadrul alegerilor din SUA

Foto: © Maria Dryfhout | Dreamstime.com

Alegătorii din Alabama au aprobat, la scrutinul de marți, două propuneri ca în Constituția statului să fie prevăzute atât rostirea unui jurământ de credință la începutul zilelor de școală, cât și rugăciuni inițiate de elevi, potrivit AL.com. Acestea erau aplicate deja, fără a fi obligatorii pentru toți elevii, dar de acum devin parte a cadrului legislativ fundamental al statului menționat.

Pe lângă aceste voturi politice, alegătorii din Alabama au fost chemați să se exprime și pentru o serie de schimbări legislative locale. Iar aproape două treimi dintre ei (62,6%) au aprobat un amendament la Constituția statală, referitor la școli.

Acesta cere conducerii școlilor să adopte politici referitoare la organizarea rostirii unui jurământ de credință la începutul fiecarei zi de școală. Totodată, consiliile școlilor trebuie să permită sesiuni de rugăciune inițiate de elevi.

Photo 31470669 © Maria Dryfhout | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version