Scădere cu 4.500 de copii înscriși la clasa pregătitoare față de anul trecut

Scădere dramatică a numărului copiilor de grădiniță

Foto: Pexels.com

Înscrierea în învățământul primar, adică în clasa pregătitoare, s-a încheiat după cele două etape prevăzute de lege, anunță ministerul Educației. Până joi, 11 aprilie, dată la care fiecare unitate de învăţământ avea obligaţia să afişeze listele finale cu copiii înscrişi, au fost admise 154.755 de cereri de înscriere în învățământul primar (dintr-un total de 154.825 de cereri valide). Dintre acestea, 149.304 cereri (96,43%) au fost admise în prima etapă, iar 5.451 de cereri în a doua etapă (3,52%). Față de anul trecut, când au fost validate 159.324 de cereri, este o diferență de 4.569 de copii. 

După cele două etape de înscriere, 70 de cereri au fost respinse fie din cauza opţiunilor insuficiente, fie din cauza lipsei de locuri în unităţile de învăţământ vizate. Acestora li se adaugă alte 278 de cereri respinse în prima etapă, care nu au fost redepuse ulterior, menționează autoritățile.

Potrivit calendarului de înscriere, în săptămâna aceasta, 12-19 aprilie, inspectoratele școlare vor centraliza și soluționa cererile părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși în vreo unitate de învățământ, având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului.

Aici găsiți LISTA copiilor admişi la Clasa Pregătitoare 2019-2020 în prima etapă, în fiecare şcoală, pe judeţe. 

Exit mobile version