Schimbarea inspectorilor școlari cu membri PNL “încalcă spiritul proiectului România educată”, acuză sindicatele din Iași într-o scrisoare către Iohannis

Laviniu Lăcusta / Foto: USLIP Iași

Schimbarea pe criterii politice a inspectorilor școlari “încalcă spiritul proiectului ‘România educată'”, spun sindicaliștii din Iași, care îi cer președintelui Klaus Iohannis să intervină “la nivelul Executivului pentru ca în învățământ să fie promovată depolitizarea”. Într-un comunicat remis presei, USLIP Iași îi amintește liderului de la Cotroceni că, în momentul lansării proiectului prezidențial pe educație, a declarat că “dacă intri într-un ISJ nu există Inspector care să nu aibă carnet de partid”.

Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași (USLIP) listează o serie de schimbări la șefia inspectoratelor și acuză că la conducerea ISJ Alba, Arad, București, Caraș-Severin, Dâmbovița, Mehedinți, Neamț și Suceava au fost numiți inspectori generali membri ai PNL.

“Ceea ce se întâmplă în ultimele trei luni, încalcă (sic!) spiritul proiectului ,,România educată””, spun sindicaliștii, care susține că “ceea ce am găsit este îngrijorător și arată clar o direcție pe care actuala putere o promovează”.

Comunicatul integral al USLIP Iași

“Politizarea educației –  Varianta PNL

În atenția domnului Președinte Prof. Klaus Werner Iohannis,

Domnule Președinte,
Uniunea Sindicatelor Libere din Învățămȃntul Preuniversitar Iași dorește să vă aducă la cunoștință un fenomen care se produce din nou la nivelul Inspectoratelor Școlare Județene.

Așa cum vă amintiți, în momentul lansării proiectului ,,Romȃnia educată” în 5 decembrie 2018, la Palatul Cotroceni, vi s-a adresat o întrebare ce viza Inspectoratele Școlare Județene de către domnul Moise Guran. Răspunsul pe care l-ați oferit făcea referire la un anumit grad de politizare pe care îl regăsim în cadrul Inspectoratelor Școlare. Cităm aproximativ ceea ce ați afirmat și anume că: ,,dacă intri într-un ISJ nu există Inspector care să nu aibă carnet de partid”.

Fosta putere reprezentată de către PSD a manifestat în repetate rânduri tendința de a numi Inspectori Școlari Generali care să provină din activul de partid. În ceea ce ne privește (USLIP IAȘI) am sancționat constant derapajele sociale, politice și uneori economice ale fostei puteri. Am avut mai multe proteste la Prefectura Iași, în anul 2017, îndreptate împotriva Guvernului reprezentat de către partidul sus menționat. De asemenea, am avut și scrisori deschise către fostul Președinte al Camerei Deputaților – Liviu Dragnea.

Am fost martorii unor destituiri de Inspectori Generali și numirea evidentă a altora pe criterii politice. Am fost cei care, ca și dumneavoastră, am subliniat faptul că reducerea numărului de ore la planurile cadru promovată de către Senatorul Liviu Pop aduce grave deservicii atât elevilor, cât și cadrelor didactice. Facem toate aceste precizări pentru a sublinia echidistanța și neutralitatea politică pe care USLIP IAȘI o poate proba oricând cu fapte și dovezi.

Ceea ce se întâmplă în ultimele trei luni, încalcă spiritul proiectului ,,România educată” și, evident, articolul 7 din actuala Lege a Educației Naționale care atestă expres că: “În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației (…) sunt interzise (…) activități de natură politică”. Nu ne-am propus o cercetare exhaustivă schimbărilor de la nivelul Inspectoratelor Școlare, dar credem că ceea ce am găsit este îngrijorător și arată clar o direcție pe care actuala putere o promovează.

Ne dorim prin autoritatea funcției pe care o aveți să interveniți la nivelul Executivului pentru ca în învățământ să fie promovată depolitizarea ca prim pas al modernizării sistemului educațional românesc.

Anexăm tabelul cu județele în care au avut loc schimbări la nivelul conducerii Inspectoratelor Școlare Județene:

Foto: USLIP Iasi

Cu stimă,

Președinte USLIP Iași,
Laviniu Lăcustă”

Klaus Iohannis, în decembrie 2018: Dacă acum intru într-un inspectorat și nu scot toți carnetul de partid e o minune. Aceste politizări se petrec în special în perioade guvernamentale PSD-iste

În decembrie 2018, la evenimentul în care a lansat raportul său pe educație “România Educată”, președintele Klaus Iohannis a declarat: “Actualele inspectorate școlare trebuie desființate și înlocuite cu structuri de profesioniști. Dacă acum intru într-un inspectorat și nu scot toți carnetul de partid înseamnă că este o minune. Aceste politizări se petrec în special în perioade guvernamentale PSD-iste. Deci PSD este eminamente politizatorul sistemului educațional. O eroare fundamentală”.

Citește și:

 

Exit mobile version