Școala 86 din București nu va mai înființa clase noi cu predare după modelul Waldorf, anunță inspectoratul, după ce părinții au cerut continuarea proiectului

școli din București

Școală / Foto: Pexels.com

Proiectul claselor cu predare după modelul Waldorf organizate la Școala 86 din București în ultimii trei ani școlari nu va mai fi reluat pentru o nouă clasă pregătitoare de la anul, a declarat pentru Edupedu.ro Ștefania Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB). Anunțul oficial a venit după ce mai mulți părinți au scris redacției, nemulțumiți de faptul că alternativa educațională este în pericol la școala de stat din Capitală. Manea a precizat însă că, anul școlar viitor, clasele deja existente vor continua să funcționeze în sistemul alternativei, până la finalizarea ciclului școlar primar.

Mai mulți părinți de la Școala Gimnazială Nr. 86 au scris un memoriu în care acuză conducerea școlii că, în ultimul an, și-a schimbat “atitudinea” cu privire la acest proiect de predare alternativă. „Încă de la începutul anului școlar 2018-2019 s-a putut sesiza o schimbare radicală a atitudinii conducerii școlii față de acest proiect, începând cu alocarea sălilor de clasă și momentul în care acest demers a avut loc, conținuând cu distribuirea orelor de limba engleză și culminând cu anunțul făcut în luna decembrie a anului curent cu privire la hotărârea Consiliului de Administrație al Școlii de a închide proiectul”, se arată în memoriul trimis de părinți către Edupedu.ro.

Descarcă de aici Memoriul semnat de părinți

Povestea claselor din București cu predare alternativă a curriculumului românesc (predare după modelul Waldorf) a început în anul 2015, la inițiativa unui grup de părinți. Aceștia spun că au vrut ca în educația elevilor să se pună mai mult accent pe partea umană, creativă, emoțională și practică, decât pe teorie, și au ales acest sistem de predare alternativ, aprobat de autorități. În București, în afara unor unități private, există câteva clase Waldorf la Școala Gimnazială Nr. 86 din Sectorul 3.

Contactată de Edupedu.ro, Marina Manea, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), a declarat că „nu se mai dorește pentru anul viitor înființarea unor noi clase Waldorf. Motivul este următorul: anul acesta au înființat o a doua clasă Waldorf și pentru fiecare clasă pe care au înființat-o, deși au avut personal calificat, două luni mai târziu, acest personal și-a dat demisia și a fost înlocuit cu personal necalificat. Urmează procesul de acreditare și de autorizație pe Waldorf, ei termină clasa a IV-a și legislația spune că dacă nu ai 85% din personal calificat, nu vei primi acreditarea, prin urmare, este nejustificată propunerea unei alte clase atâta timp cât nu se rezolvă problema resursei umane. Mai mult decât atât, la cea de-a doua clasă înființată în toamnă au rămas 16 copii și, din ce mi-a spus doamna director, urmează să plece și alții. Din aceleași considerente – personal necalificat”.

Oficialul a afirmat că anul școlar viitor clasele de tip Waldorf deja existente vor continua să funcționeze în sistemul alternativei, până la finalizarea ciclului școlar primar.

Metoda Waldorf a fost dezvoltată la începutul secolului trecut de către un filosof austriac, Rudolf Steiner, și pune accent pe artă, creativitate și imaginație. Prima astfel de școală a fost deschisă la Stuttgart în 1919, iar astăzi sunt peste 1.200 de unități de învățământ preuniversitar care predau după această metodă în lume.

Exit mobile version