Școala în București: Nu închidem nicio școală – purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Capitalei

Foto: Pixabay.com

“Nu închidem nicio școală. Până la momentul acesta, nicio școală nu ne-a semnalat probleme”, a declarat pentru Edupedu.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Marina Manea. Precizăm că prima ninsoare din acest an a adus un trafic de coșmar în Capitală, iar primarul Gabriela Firea a devenit celebră cu decizia din trecut de a închide școlile și la cele mai mici căderi de zăpadă.

Contactată de Edupedu.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Marina Manea, a declarat: “am trimis ieri o notă informativă, o adresă către școli în care le-am transmis să asigure în bune condiții deszăpezirea în spațiul școlii și în împrejurimile școlii, la intrarea copiilor“.

Nu închidem, clar, nicio școală. Am trimis adresa, nu avem niciun semnal din partea școlilor că ar exista probleme, iar condițiile meteo înțeleg că vor fi favorabile, începând de mâine“, a declarat Marina Manea pentru Edupedu.ro.

Precizăm că la ora publicării acestui articol se circulă cu mare dificultate în Capitală, unde au căzut primii fulgi de zăpadă. Marile bulevarde au fost aproape blocate dimineață, la fel și intrările în oraș.

Citește și:

Foto: Pixabay.com

Exit mobile version