Școlile din România refuză primirea cererilor pentru elevii ucraineni pentru că nu cunosc procedurile de înscriere a acestor copii, semnalează Asociația Institutul Bucovina

Foto: © Svetlanaz | Dreamstime.com

Școlile din România refuză primirea cererilor pentru elevii ucraineni pentru că nu cunosc procedurile de înscriere a acestor copii, semnalează Asociația Institutul Bucovina. Aceasta este una din concluziile unei dezbateri recente pe tema integrării elevilor ucraineni în sistemul românesc de învățământ, potrivit unui comunicat, transmite Agerpres.

Astfel, organizația precizează că “nu există un număr ridicat de solicitări înregistrate la ISJ pentru înscrierea copiilor refugiaţi în sistemul educaţional românesc” și că “şcolile refuză primirea cererilor pentru că nu cunosc procedurile de înscriere a acestor copii”.

Din punct de vedere legal, elevii refugiați ucraineni pot participa la ore doar în calitate de audienţi, timp de un an, având ulterior posibilitatea de a-şi echivala studiile şi de a se înscrie la şcoală, se arată în comunicat.

Printre instituţiile reprezentate în cadrul evenimentului s-au numărat: Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava, Instituţia Prefectului – Judeţul Suceava, Consiliul Judeţean Suceava, Salvaţi Copiii – filiala Suceava, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava (DGASPC), Instituţia Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Suceava şi Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi (CNRR).

Alte concluzii, potrivit organizatorilor

“Cu ocazia acestei dezbateri, instituţiile au deschis un canal de comunicare şi au decis să continue colaborarea în vederea identificării şi a altor soluţii pentru problemele întâmpinate de refugiaţi, prin instituirea unui grup de lucru. Reprezentanţii DGASPC au realizat o prezentare a platformei PRIMERO, prin intermediul căreia vor fi înregistraţi şi monitorizaţi toţi copiii ucraineni ajunşi pe teritoriul României, însoţiţi de părinţi sau nu”, se mai arată în comunicatul citat.

Foto: © Svetlanaz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version