Scrisoare a mediului de business către Iohannis: În decembrie anul trecut, la învestirea noului Guvern ați declarat „Cetățenilor români li s-au promis restructurarea Statului, reforme importante în Sănătate, Educație. Toate acestea vor fi livrate” / Nu doar că nu au fost făcute progrese prea mari, dar și ce a fost început urmează a fi blocat de lupte politice sterile

Dragoș Petrescu / Foto: RBL

Peste 200 de antreprenori români reuniți la a 9-a ediție a Summit-ului Romanian Business Leaders au transmis o scrisoare Președintelui Klaus Iohannis în care aceștia îi cer să „readucă stabilitatea și încrederea în clasa politică, exercitând rolul constituțional de mediator între puterile politice, punând în frunte interesele României”. În documentul primit de Edupedu.ro reprezentanții companiilor fac referire la promisiunile despre reformele din Educație.

Antreprenorii îi amintesc președintelui declarația făcută la învestirea Guvernului și îi spun că nu există progrese pe niciunul dintre domeniile enumerate de acesta, iar acolo unde s-au făcut pași, totul riscă să fie blocat din cauza luptei politice.

“În decembrie anul trecut, la învestirea noului Guvern ați declarat următoarele: “Cetățenilor români li s-au promis restructurarea Statului, reforme importante în Sănătate, Educație, în marile sisteme publice, reducerea birocrației dar și combaterea eficientă a pandemiei, campania de vaccinare, relansarea economiei, respectul pentru contribuabili. Toate aceste lucruri vor fi livrate, trebuie să fie livrate“.

Astăzi aceste vorbe rămân fără acoperire, pentru că în criza politică prelungită care se preconizează și pentru care nu se întrevede o rezolvare, nu se va putea construi nimic durabil”, precizează autorii scrisorii.

Redăm scrisoarea integral:

“Domnule Președinte Klaus Iohannis,

Romanian Business Leaders vă adresează această scrisoare în numele a peste 200 de antreprenori români, prezenți astăzi la cea de-a 9-a ediție a Summitului Romanian Business Leaders.

După un an cu dificultăți economice nemaiîntâlnite, dar și după alegerile din 2020, mediul privat și societatea per ansamblu au sperat la 4 ani de liniște politică, în care să ne concentrăm eforturile pe construcția economică și pe reformele administrative.

Așteptările antreprenorilor români și ale mediului de afaceri, la a căror îndeplinire am investit, la rândul nostru, enorm de mult timp și energie au fost:

A trecut deja aproape un an din cei 4 până la noul ciclu electoral, și nu doar că nu au fost făcute progrese prea mari, dar și ce a fost început urmează a fi blocat de lupte politice sterile și pierzătoare pentru români și România.

În decembrie anul trecut, la învestirea noului Guvern ați declarat următoarele: ”Cetățenilor români li s-au promis restructurarea Statului, reforme importante în Sănătate, Educație, în marile sisteme publice, reducerea birocrației dar și combaterea eficientă a pandemiei, campania de vaccinare, relansarea economiei, respectul pentru contribuabili. Toate aceste lucruri vor fi livrate, trebuie să fie livrate.”

Astăzi aceste vorbe rămân fără acoperire, pentru că în criza politică prelungită care se preconizează și pentru care nu se întrevede o rezolvare, nu se va putea construi nimic durabil.

Domnule Președinte, motivul pentru care vă adresăm această scrisoare este acela că instituția Președinției are  datoria  de a readuce stabilitatea și încrederea în clasa politică, exercitând rolul constituțional de mediator între puterile politice, punând în frunte interesele României. Asta este ceea ce așteaptă cetățenii acestei țări de la dumneavoastră, asta ne dorim și noi, antreprenorii români.

Despre Romanian Business Leaders

Romanian Business Leaders (RBL) este de 10 ani vocea și vehiculul de acțiune al liderilor de business pentru a construi o Românie în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Organizație apolitică, neguvernamentală și non-profit care oferă o platformă de acțiune și implicare socială pentru 1.000+ antreprenori și executivi de top din mediul de business privat.

Prin activitățile derulate acestea au implicat, până astăzi, peste 100.000 de români – antreprenori aspiranți, liceeni, antreprenori la început de drum sau cu experiență, români din Diaspora sau din mediul rural, traineri, vorbitori și lideri din educație. Mai multe detalii aici.

RBL este membru fondator al Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR), o inițiativă privată care oferă o bază coerentă pentru consultare cu Guvernul și alte instituții publice pe teme care au impact asupra climatului economic și de afaceri din România.

Exit mobile version