Elevii maghiari se pare că au avut rezultate mai bune la PISA 2022, decât cei care învață în limba română, susține sociologul Tamás Kiss / Pentru prima dată, performanța învățământului în limba maghiară din România a fost măsurată separat

Foto: © Sebnem Ragiboglu | Dreamstime.com

„Una dintre noutățile PISA 2022 a fost că performanța sistemului de învățământ în limba maghiară din România a fost măsurată separat. Se pare că elevii care studiază în limba maghiară au avut rezultate mai bune la toate cele trei teste, matematică, citire și științe ale naturii, decât media națională a elevilor care învață în limba română și se pare că inegalitățile în cadrul sistemului de învățământ cu predare în limba maghiară sunt mai mici decât la nivel național,” conform sociologului Tamás Kiss, unul dintre inițiatorii ideii de a realiza un sub-eșantion reprezentativ și pentru elevii maghiari, citat de publicația transtelex.ro

Rezultatele detaliate la PISA 2022 ale elevilor din România care învață în limba maghiară vor fi prezentate în ianuarie 2024, în cadrul unui workshop organizat de Institutul Național de Cercetare pentru Minorități, la care vor participa cercetătorii Toró și Kiss, implicați în procesul de evaluare PISA, Zsolt Molnár și secretarul de stat Zoltán Kallós, conform sursei citate.

„Suntem într-un dezavantaj structural. PISA arată că elevii maghiari stau mai bine din punct de vedere al abilităților și, în ciuda acestui lucru, au rezultate mai slabe la examenele naționale”, a explicat Tamás Kiss.  

„Se pare că educația în limba maghiară nu este deloc mai slabă. În general, aceste concluzii sunt trase din rezultatele examenelor naționale, bacalaureat și evaluare națională, care sunt percepute ca un fel de măsură obiectivă a valorii, deși nu sunt.

Modul în care se desfășoară aceste examene reprezintă de fapt o discriminare structurală în sine. De fapt, elevii maghiari au o medie mai proastă din cauza limbii și literaturii române.

În principiu, Legea Educației rezolvă această problemă pentru că acești elevi învață limba română conform unei programe speciale și susțin examenele conform acestei programe. Cu toate acestea, este un mare semn de întrebare dacă această soluție va fi cu adevărat corectă”, a adăugat Tamás Kiss.

Câți elevi care învață în limba maghiară au fost testați la PISA

„Din sondajele PISA anterioare, am observat că mai multe țări au un sub-eșantion reprezentativ de aproximativ 1.000 de persoane care studiază într-o limbă a minorităților. De aici a venit ideea ca ar trebui să realizăm un sub-eșantion reprezentativ și pentru elevii maghiari din Ardeal”, a explicat sociologul Tamás Kiss, unul dintre inițiatorii sub-eșantionului maghiar, alături de Tibor Toró.

Avocatul Poporului, Renate Weber, a făcut un apel oficial la echipa care gestionează sondajul și la Ministerul Educației să aibă un astfel de sub-eșantion. În cele din urmă, cu sprijinul secretarului de stat pentru minorități Zoltán Kallós, ministerul a dispus ca performanța sistemului de învățământ în limba maghiară din România să fie măsurată separat. Din cei peste 7.000 de elevi români testați, aproximativ 1.200 erau elevi maghiari, deci aproximativ 15% dintre elevii maghiari de vârsta corespunzătoare au fost testați, potrivit sursei citate.

Foto: © Sebnem Ragiboglu | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și: 
Drama copiilor maghiari fără profesori de limba română: În Harghita, peste 50% dintre elevii de la clase cu predare în limba maghiară au luat sub 5 la proba de Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2023
2021- Dacian Dolean, specialist în dezvoltarea limbajului: La elevii de etnie maghiară din comunități izolate orele de limba română trebuie tratate ca ore de limbă străină, dar trebuie să aibă experiențe de imersiune lingvistică la școală
2021 – Limba română nu ar trebui predată ca o limbă străină, ci folosind metode “de predare a limbilor moderne” – precizări ale Uniunii Cadrelor Didactice Maghiare din România
Exit mobile version