Secretarul general al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO: Nu facem distincţia între o învăţare bazată pe competenţe şi aceea care se bazează exclusiv pe discipline

Foto:© Monkey Business Images | Dreamstime.com

“Ceea ce noi facem în proiectarea didactică în general este următorul lucru: nu facem distincţia între o învăţare bazată pe competenţe şi aceea care se bazează exclusiv pe discipline”, a declarat secretarul general al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, Madlen Şerban, în cadrul Conferinţei Europene pentru Transformarea Educaţiei, transmite Agerpres.

Madlen Șerban a spus că „dezbaterea în spaţiul public este ‘Vreau ore de Educaţie Fizică’, ‘Vreau ore de Istorie’… oricare ar fi disciplina. Nu aceasta este discuţia. De ce le vreau, unde vreau să ajung, în formarea, în profilul pe care îl pun în discuţia oamenilor cărora le propunem ca împreună, într-un dialog al generaţiilor, să îi formăm. (…) Conţinuturile sunt cele care permit experienţele de învăţare”.

Şerban a afirmat că, în final, trebuie să se răspundă la întrebarea “Cine învaţă?”

”Învaţă oamenii, învaţă organizaţiile şi învaţă şi comunităţile”, a arătat ea.

Conferinţa Europeană pentru Transformarea Educaţiei „Promovarea competenţelor transversale ale tinerilor în noua UE şi în perspectiva viziunii SDG 2030 a ONU” a avut loc la Rectoratul Universităţii din Bucureşti.

Foto:© Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version