Șeful cancelariei premierului: Creşele și grădinițele de stat se pot redeschide, la decizia autorităților locale

“Începând cu 15 iunie, ca urmare a faptului că perioada cursurilor școlare se încheie, practic, astăzi, părinții vor avea posibilitatea să ducă copiii la creșe, grădinițe și after school-uri, indiferent că acestea sunt de stat sau privat. Sigur că, în cazul creşelor, grădinițelor de stat, acestea sunt la nivelul deciziei autorităților locale, iar recomandarea noastră este ca aceste activităţi să fie reluate cu păstrarea regulilor de protecţie sanitară, distanţare socială”, a declarat în această dimineață șeful cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

Decizia a fost luată de Guvernul Orban în ședința de ieri a executivului, printr-o hotărâre de guvern care instituie noi măsuri de relaxare, a precizat Dancă.

Contactat de Edupedu.ro și întrebat dacă Hotărârea de Guvern adoptată ieri prevede vreo discriminare între stat și privat, Ionel Dancă a declarat, pentru Edupedu.ro: “Nu există nicio diferență la nivel de reglementare între creșe, grădinițe, after school-uri private sau de stat. Din punctul acesta de vedere, creșele și grădinițele de stat, de regulă, pe perioada vacanței școlare erau închise, fiind deschise doar anumite unități preșcolare. În perioada aceasta, decizia [pentru grădinițele și creșele de stat] este la nivelul autorităților locale – dacă se consideră necesar ca unele dintre aceste unități preșcolare să fie deschise și să asigure permanența pentru copiii care nu pot să rămână acasă pe perioada vacanței școlare”.

În ceea ce privește after school-urile și creșele private, aici decizia este la nivelul administratorilor unităților respective“, a adăugat Dancă.

Șeful cancelariei prim-ministrului a precizat că “pentru toate grădinițele, creșele și after school-urile recomandarea guvernului este de a relua aceste activități cu păstrarea regulilor impuse, de protecție sanitară, cu igienă, cu distanțare socială, astfel încât să se asigure un cadru cât mai sigur pentru activitate și să fie limitate risurile de răspândire a infecțiilor cu coronavirus”.

Vezi aici declarațiile integrale susținute de șeful Cancelariei Prim-ministrului, Ionel Dancă, despre măsurile adoptate în ședința de guvern

Exit mobile version