Șeful ISJ Suceava, către directorii care au picat proba de competențe: Nu voi accepta nicio demisie cel puțin până la finalizarea acestui concurs. Vă rog să nu luați decizii la cald

Foto: Facebook.com/Ciprian Anton

Inspectorul școlar general din Suceava, Ciprian Anton, a reacționat pe pagina de socializare în legătură cu concursul de directori 2026 și le-a transmis directorilor care au picat proba de competențe că „nu voi accepta nicio demisie cel puțin până la finalizarea acestui concurs”. „Vă rog să nu luați decizii la cald și să nu lăsați dezamăgirea unui rezultat să vă umbrească întreaga activitate”, a spus acesta.

Ciprian Anton le-a transmis profesorilor care nu au promovat prima probă a concursului de directori că un rezultat de moment nu șterge anii de muncă:

„Celor care astăzi (13 octombrie – n.red) nu au reușit să treacă această primă etapă, vreau să le spun un lucru: un examen nu definește valoarea unui om, experiența sa profesională sau capacitatea de a conduce. Un rezultat de moment nu șterge anii de muncă, implicarea, responsabilitatea și toate lucrurile bune pe care le-ați făcut pentru școlile dumneavoastră. Uneori, cele mai importante lecții vin tocmai din momentele în care rezultatul nu este cel pe care ni l-am dorit.”

Vreau să știți că mă bazez în continuare pe experiența, profesionalismul și dedicarea dumneavoastră. Am încredere în oamenii care au demonstrat, prin munca lor de zi cu zi, că pot duce mai departe responsabilitatea conducerii unei școli.”

Inspectorul școlar general din Suceava le-a cerut actualilor directori să nu ia decizii la cald, pentru că nu va accepta nicio demisie „cel puțin până la finalizarea acestui concurs”:

„De aceea, vă rog să nu luați decizii la cald și să nu lăsați dezamăgirea unui rezultat să vă umbrească întreaga activitate. Nu voi accepta nicio demisie cel puțin până la finalizarea acestui concurs. Avem nevoie de echilibru, de solidaritate și de încrederea că fiecare își poate continua drumul cu fruntea sus.”

Referitor la profesorii care au picat proba, secretarul de stat Sorin Ion a spus că poate candidații nu și-au dozat bine timpul: „Atunci când știi că nota de promovare este 6 te vei concentra să faci 12 răspunsuri din 20, poate aici candidații nu și-au dozat foarte bine timpul”. Declarațiile au fost făcute pentru observatornews.ro.

Redăm mesajul integral al inspectorului școlar general din Suceava:

„Dragi colegi,

Vreau să le transmit felicitări tuturor celor care astăzi au susținut prima probă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și, în mod special, celor care au reușit să o promoveze! Vă felicit pentru rezultatul obținut și vă doresc mult succes în continuarea concursului!

Celor care astăzi nu au reușit să treacă această primă etapă, vreau să le spun un lucru: un examen nu definește valoarea unui om, experiența sa profesională sau capacitatea de a conduce. Un rezultat de moment nu șterge anii de muncă, implicarea, responsabilitatea și toate lucrurile bune pe care le-ați făcut pentru școlile dumneavoastră. Uneori, cele mai importante lecții vin tocmai din momentele în care rezultatul nu este cel pe care ni l-am dorit.

Vreau să știți că mă bazez în continuare pe experiența, profesionalismul și dedicarea dumneavoastră. Am încredere în oamenii care au demonstrat, prin munca lor de zi cu zi, că pot duce mai departe responsabilitatea conducerii unei școli.

De aceea, vă rog să nu luați decizii la cald și să nu lăsați dezamăgirea unui rezultat să vă umbrească întreaga activitate. Nu voi accepta nicio demisie cel puțin până la finalizarea acestui concurs. Avem nevoie de echilibru, de solidaritate și de încrederea că fiecare își poate continua drumul cu fruntea sus.

Vă mulțumesc tuturor pentru munca depusă, pentru responsabilitatea pe care v-ați asumat-o și pentru tot ceea ce faceți pentru educației!”

Ionela Neagoe (directoarea Colegiului Național Gheorghe Lazăr) și Andreia Bodea (directoarea Colegiului Național „I.L. Caragiale” din București) nu au trecut de prima probă a concursului de directori, care este probă eliminatorie, scrie Educație Privată. Ambele directoare au reclamat timpul prea scurt alocat tipului de subiecte date: „Aș vrea ca cei din minister să dea testul, tot într-o oră, să vedem ce reușesc. Problema mare a fost timpul”, a spus Ionela Neagoe. Directoarea Andreia Bodea a spus că: „Mi-a lipsit un punct, pentru că nu am mai avut timp”.

Președintele Societății de Științe Matematice din România, profesorul universitar Radu Gologan, este de părere că timpul pe care l-au avut la dispoziție profesorii la proba de competențe (concurs directori 2026) a fost „exagerat de scurt”. Acesta a transmis că „un profesor cu pregătire umanistă are evident nevoie de mai mult timp de analiză decât un matematician”.

Anca Tîrcă, expert în educație, a reacționat pe pagina de socializare în legătură cu proba de competențe de la concursul de directori 2026. În urma feedbackului primit de profesorii care au dat proba, Anca Tîrcă a transmis că „a fost un examen stresant”, afirmația fiind însoțită de exemple: de la subiectele formulate în enunțuri lungi și până la blocarea platformei în mai multe centre de concurs.

 Violeta Estrella Bontilă, directoarea Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a semnalat lipsa ciornelor la proba de competențe.

Rezultatele de la proba de competențe – concurs directori 2026

Dintre cei 6.684 de candidați prezenți la prima probă a concursului pentru funcțiile de director și director adjunct, 4.615 au obținut cel puțin nota 6 și vor merge mai departe, a anunțat marți Ministerul Educației și Cercetării. Rata de promovare este de 69,05%, iar media notelor este 6,45, cu mediana 6,5. Rezultatele sunt cele dinainte de contestații.

Proba de evaluare a competențelor s-a desfășurat în 42 de centre de concurs, două dintre ele în București, iar evaluarea s-a făcut digital, pe o platformă dedicată. Testul a avut 20 de itemi cu patru variante de răspuns, fiecare item valorând 0,5 puncte, iar timpul de lucru a fost de maximum 60 de minute. Subiectele au fost elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare. Potrivit MEC, au vizat situații ipotetice din activitatea unei școli și au inclus 7 itemi de raționament verbal, 7 de raționament numeric și 6 de raționament logic.

Cel puțin 3.030 de funcții de director și director adjunct din școlile de stat nu mai pot fi ocupate prin concursul național din 2026, după prima probă, potrivit unui calcul Edupedu.ro pe baza datelor oficiale ale Ministerului Educației și Cercetării. Cifra este un minim teoretic. Ea presupune că toți cei 4.615 profesori rămași în concurs vor promova proba scrisă, evaluarea planului managerial și interviul, iar fiecare va ocupa o funcție diferită.

Înainte de proba din 13 octombrie, cel puțin 1.001 funcții nu aveau niciun candidat posibil. Prima probă a concursului, un test eliminatoriu de raționament verbal, numeric și logic, a triplat această cifră.

Calendarul concursului – ce urmează

Proba scrisă are loc pe 20 octombrie, cu afișarea rezultatelor în aceeași zi; contestațiile se depun în 20, 21 octombrie, iar rezultatele finale se afișează pe 22 octombrie.

Proiectele planurilor manageriale ale candidaților care au promovat cele două probe anterioare sunt transmise președinților comisiilor de interviu în perioada 21, 23 octombrie.

Evaluarea administrativă a acestor proiecte se desfășoară în perioada 21 octombrie, 4 noiembrie, cu contestații în perioada 23 octombrie, 5 noiembrie și soluționarea lor până pe 9 noiembrie.

Rezultatele finale ale evaluării administrative a proiectelor se afișează pe 10 noiembrie, dată la care se stabilește și dreptul candidaților de a susține a doua etapă a interviului.

Programarea propriu-zisă a interviurilor se face pe 10, 11 noiembrie, iar probele de interviu se desfășoară în perioada 12, 27 noiembrie. Contestațiile la proba de interviu se depun în perioada 12 noiembrie, 2 decembrie, iar soluționarea lor are loc până pe 7 decembrie.

Rezultatele finale ale concursului se afișează pe 9 decembrie.

Pe 10 decembrie, candidații declarați admiși la mai multe funcții pentru care au optat își exprimă opțiunea finală pentru o singură unitate de învățământ.

Validarea rezultatelor finale în consiliul de administrație al inspectoratului școlar are loc pe 11 decembrie, iar deciziile de numire se emit și se comunică până pe 16 decembrie 2026, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2027.

Citește și:
Sorin Ion, despre profesorii care nu au promovat prima proba de la concursul de directori 2026: Atunci când știi că nota de promovare este 6 te vei concentra să faci 12 răspunsuri din 20, poate aici candidații nu și-au dozat foarte bine timpul
Cel puțin 3.000 de posturi de director nu mai pot fi ocupate prin concurs după prima probă și vor rămâne în pixul inspectorilor până în mai 2027
Profesoară, după prima probă de la concursul de directori 2026: Foarte greu a fost. Cred că ajungem să concurăm cu magistratura / Un alt candidat: Numirile din pix trebuie să dispară
Concurs directori 2026. „Mi se pare cam exagerat de scurt timpul acordat” la proba de competențe, spune profesorul Radu Gologan: Un profesor cu pregătire umanistă are evident nevoie de mai mult timp de analiză decât un matematician
Rezultate prima probă concurs directori 2026: 4.615 candidați au trecut proba de competențe, adică 69% dintre cei prezenți. Media notelor este 6,45
Concurs directori 2026. Nota de la proba de competențe poate fi contestată până mâine, 14 octombrie
Concurs directori 2026. Covasna, Sălaj și Cluj – județele cu cea mai mare rată de promovare la proba de competențe / București este sub media pe țară, care este 69%
Directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, Ionela Neagoe și directoarea Colegiului Național „I. L Caragiale”, Andreia Bodea, nu au trecut de prima probă eliminatorie a concursului de directori / Ambele reclamă timpul prea scurt pentru rezolvarea subiectelor
Proba de competențe de la concursul de directori 2026 a fost un examen stresant, spune Anca Tîrcă, expert în educație, după feedbackul primit de la profesori: problema calibrării subiectelor în raport cu timpul alocat, lipsa ciornelor și blocarea platformei în mai multe centre de concurs
Unii profesori care au dat astăzi proba de competențe pentru concursul de directori 2026 nu au primit ciorne, semnalează directoarea Violeta Estrella Bontilă: Mi se pare de neconceput. Am calculat printre itemii de răspuns de pe foaia cu subiecte, mai mult decât penibil
Subiectele de la concursul de directori 2026, publicate de Ministerul Educației. Cele 20 de cerințe primite la proba de competențe / Descarcă baremul de evaluare
Exit mobile version