Sindicaliștii din educație din Iași: Între 15 și 20.000 de profesori riscă să-și piardă locurile de muncă. Au fost tăiate 5 ore de la gimnaziu și liceu

Inspecția specială

Foto: Pexels.com

Reducerea numărului de ore pentru elevii din primar, gimnaziu și liceu va avea impact “masiv” asupra catedrelor din învățământ, susține Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP) Iași. Proiectul de lege inițiat de social-democratul Liviu Pop și care a trecut ieri de votul final al parlamentului a tăiat 5 ore de la gimnaziu și liceu.

“În urma evaluărilor pe care le-am făcut, dacă această modificare va fi transpusă în Legea Educației Naționale, vom vorbi de reduceri de aproximativ 15.000 – 20.000 norme”, susțin sindicaliștii din Educație.

Comunicatul integral al USLIP Iași

“Luni, 21 octombrie 2019, Senatul României a aprobat cu unanimitate de voturi modificarea art. 66 din Legea Educației Naționale. Astfel, vor fi prevăzute în medie 20 de ore în învățământul primar, 25 de ore în învățământul gimnazial și 30 de ore pe săptămână la învățământul liceal.

Au fost tăiate 5 ore din planurile cadru la învățământul gimnazial și liceal.

Trebuie precizat că acest proiect a fost retrimis spre reanalizare de către Administrația Prezidențială pe 3 ianuarie 2018, pentru mai multe motive, printre care și cel legat de faptul că …”modificarea normelor didactice aferente încadrărilor personalului didactic din învățământul preuniversitar necesită o evaluare prealabilă a impactului asupra resursei umane din educație”.

În urma evaluărilor pe care le-am făcut, dacă această modificare va fi transpusă în Legea Educației Naționale, vom vorbi de reduceri de aproximativ 15.000 – 20.000 norme.

Nu putem evalua beneficiul elevilor, în lipsa unui studiu de impact, dar avem certitudinea unor disponibilizări masive în învățămȃntul preuniversitar din Romȃnia.

De asemenea, nu putem înțelege cum inițiatorul acestui proiect, domnul Senator Liviu Marian Pop – profesor în învățământul preuniversitar, poate face din această inițiativă un titlu de glorie, în momentul în care 15.000 – 20.000 de colegi ai domniei sale riscă să fie dați afară.

Ne exprimăm convingerea că viitorul Guvern, indiferent de culoarea politică, va corecta această modificare ce afectează profilul de formare, conținuturile educaționale, modalitățile de predare – învățare și evaluare, încadrarea cu personal, modificarea planurilor cadru, a programelor școlare și a manualelor școlare.

PREȘEDINTE USLIP IAȘI,
PROF. LAVINIU LĂCUSTĂ”

Citește și:

 

 

Exit mobile version