SNSPA a semnat un acord de colaborare cu Organizația Statelor Ibero-Americane pentru dezvoltarea spațiului comun de învățământ superior Euro-Latino-American

Remus Pricopie / INQUAM Photos - Octav Ganea

Școala Națională de Studii Politice (SNSPA) a semnat un acord de colaborare cu Organizația Statelor Ibero-Americane pentru Educație, Știință și Cultură (OEI), se arată într-un comunicat de presă al instituției. Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, este și preşedinte al Forului Academic Permanent America Latină şi Caraibe – Uniunea Europeană (FAP ALC-UE).

„Relațiile dintre UE și America Latină – Caraibe s-au consolidat în mod semnificativ în ultimul deceniu, construind un spațiu comun de învățământ superior, ştiință, tehnologie și inovare, în vederea consolidării parteneriatului strategic biregional. Prin semnarea acordului de colaborare între cele două organizații, se va crea cadrul instituțional pentru dezvoltarea proiectelor comune, educația, știința și cultura fiind considerate priorități ale relației UE-CELAC. De asemenea, unul dintre obiectivele acordului de colaborare este promovarea dialogului între membrii comunităților universitare (profesori, studenți și personal administrativ) din Europa și America Latină, pentru a încuraja cooperarea și schimburile dintre aceștia, în perspectiva unui viitor spațiu comun de învățământ superior Euro-Latino-American”, se arată în comnicat.

Forul Academic Permanent America Latină şi Caraibe – Uniunea Europeană (FAP ALC-UE) este o organizaţie biregională, având ca obiectiv crearea pilonului academic al Parteneriatului Strategic dintre Uniunea Europeană şi America Latină şi Caraibe.

Sursă foto: INQUAM Photos – Octav Ganea

Exit mobile version