Soluții pentru violența școlară: Ministerul Educației și cel al Familiei propun o “abordare multidisciplinară și interinstituțională” în astfel de cazuri. Printre măsurile luate în calcul, în situații de agresiune asupra copiilor – “încurajarea colaborării la nivel local” și “creșterea înțelegerii mecanismului de intervenție” 

Foto: © Gan Chaonan - Dreamstime.com

“Încurajarea colaborării la nivel județean și local” și “creșterea înțelegerii mecanismului de intervenție instituțională” sunt primele lucruri pentru care ministrul Educației, Ligia Deca, și ministrul Familiei, Gabriela Firea, precum și alte autorități au “identificat soluții” într-o întâlnire de lucru pe tema intervenției în situații de violență școlară, potrivit unui anunț făcut, joi, de Ministerul Educației. Alte măsuri, luate în calcul într-o “abordare multidisciplinară și interinstituțională” de prevenire a violenței asupra copiilor, vizează informarea și formarea specialiștilor în educație și protecția copilului, dar și informarea copiilor, părinților și publicului cu privire la drepturile și responsabilitățile copilului.

Ministerul Educației precizează, într-un mesaj publicat pe Facebook, că, în baza discuțiilor de miercuri, își “unește forțele” cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse” pentru “prevenirea și intervenirea interinstituțională” în cazuri de violență asupra copiilor, inclusiv în mediul școlar. Iar măsurile pentru care au fost “identificate soluții” au pornit de la faptul că “intervenția în situații de violență școlară trebuie să fie imediată și atentă”, dar, deși “personalul școlar poate asigura siguranța imediată a elevilor, susținere emoțională și consiliere școlară”, “de multe ori, în gestionarea acestor situații este nevoie de competența și sprijinul specialiștilor în protecția copilului”. 

Ce spune Ministerul Educației, într-un comunicat de presă, că și-au propus cele două ministere în urma discuțiilor:

Potrivit ministerului, prevenirea manifestărilor violente și intervenția în cazuri de agresiune asupra copiilor, inclusiv în mediul școlar, “necesită o abordare multidisciplinară și interinstituțională”.

Ministerul precizează că la discuțiile purtate de Ligia Deca au participat “Gabriela Firea, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Elena Tudor, președintele ANPDCA, Anca Hendea, secretarul de stat MFTES, Luminița Popescu, secretarul de stat ANES și Simona Butacu, subsecretarul de stat ANES”.

Foto: © Gan ChaonanDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version