În 25 de zile scurse de la anunțul licitației au apărut peste 140 de anchete, articole, interviuri și eseuri, publicate de Cultura la dubă, Europa FM, Libertatea, Europa Liberă, G4Media, Buletin de București, Radio România Muzical, EduPedu, SpotMedia, News.ro, Ziare.com, Agerpres, Newsweek, Adevărul, Realitatea.net, HotNews, Dilema veche, Suplimentul de cultură și Revista 22 (principalele 70 de titluri aici***). Cele peste 140 de articole sunt centralizate, sintetizate și, după caz, preluate pe site-ul Eliade dezmembrat | Enescu dezarticulat (enescueliade.com) Unul dintre petiționari a început, chiar la 19 august, un Thriller Enescu, ajuns între timp la 34 de episoade de muzicologie și istorie culturală europeană, analizând și amplificând principalele suspiciuni cu privire la loturile majore Enescu prezentate a fi licitabile. Noutățile, descoperirile, revelațiile sunt numeroase.
Luni, 13 septembrie, se întrunește Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor (CNMC). Va fi o ședință extraordinară, anunțată cu întârziere și deocamdată cu o ordine de zi „anonimizată“ (?), conform titlului fișierului, mai greu depistabil, afișat recent de CNMC.
Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu anunțase la 20.08.2021 că va declanșa o anchetă. Nu există nici o informație publică cu privire la această eventuală anchetă, la 25 de zile de la lansarea licitației, simultan cu declanșarea unei largi dezbateri publice pe care licitarea unor loturi necunoscute și inedite Enescu a suscitat-o începând chiar cu anunțul de ziua lui Enescu, la 19 august 2021.
În componența Comisiei nu se regăsește nici un muzicolog. Nici Historic nu afirmă că a colaborat cu vreun expert muzicolog din afara casei Historic, adică cu muzicologi și alți specialiști care să nu fie implicați sau interesați direct în vinderea tuturor celor 190 de loturi Enescu (și Jora, și Lipatti, și Celibidache etc.), și anume la prețuri posibil mult supraevaluate – inclusiv prețuri de pornire – care forțează strict și complet eventuala acțiune a instituțiilor Statului în privința unui susceptibil drept de preemțiune.
Comisia are înaintea ei sarcina extrem de dificilă de a desluși corect cantitatea de informații eronate, dubioase sau incomplete prezentate de casa Historic, precum și de a solicita expertize muzicologice din mediul altor experți decât cei apropiați de casa Historic. Documentele principale în dezbatere sunt trei, și acestora dorim să le prezentăm fișa de temperatură după investigațiile colective suscitate de anunțul licitației.
Așa-numitul Certificat presupus a fi al lui Romeo Drăghici, din 1974.
Ridică numeroase suspiciuni: loturile licitate se sprijină în cea mai mare parte pe el și așa au și fost în mod repetat prezentate de Historic. Certificatul Drăghici 1974 este integral problematic. El a fost analizat public in extenso după versiunea citită (dar cu greșeli și neconcordanțe), în urma presiunii publice, de patronul Historic, la 27.08, el citind chiar „muzicologul Enescu“, în loc de „muzicianul Enescu“, ceea ce s-a și anticipat la 29.08: Thriller Enescu Opus Zero – Dilema veche . Versiunea prezentată este vulnerabilă din toate punctele de vedere. Este un document extrem de scurt care cuprinde extrem de multe informații, unele depășind cu totul cadrul acestei licitații, întrucât afirmă existența la vânzător a unor alte partituri Enescu despre care nimeni nu are deocamdată nici o informație, dar informațiile sunt de competența și în responsabilitatea organismelor abilitate și vor trebui cât mai curând prezentate experților.
Rămâne de văzut – pentru cei care au consultat certificatul în original – dacă actul este integral, parțial sau minim olograf, un aspect crucial pentru a demonstra caracterul colecției. Certificatul prezintă „Guarnierius“ (în loc de clasicul Guarnerius/ Guarneri), deci este probabil să nu fi fost scris de Romeo Drăghici însuși, care avea cunoștințe certe de muzicologie încă din anii 1910. RD cunoștea bine franceza și germana: n-ar fi scris nici Oedip(ci Œdipe, cum a scris RD alteori și cum se scrie, fiind o operă cu libret original în franceză), nici „Gebruder“ (pentru Gebrüder“, cum omite să scrie și evaluatorul viorii de la 1885). Iar în română „Familia Regală“ e mai puțin natural decât „Casa Regală“, cum a menționat Historic pretutindeni începând cu 19.08.21 și în lipsa oricărei autentificări/substanțieri a acestei legende. Documentele pomenite sunt numite nu „documente“, „bunuri“, „piese“, „materiale de arhivă“ etc., ci direct și deja loturi, dar poate vânzătorul afirma că certificatul a fost redactat în vederea unei licitații?”