Strategia națională pentru un stil de viață sănătos, lansată la Academia Română: Vor fi elaborate ghiduri pentru copii, profesori și părinți / Daniel David: Să știm ce să facem, cum și de ce / Mircea Dumitru: Un antidot care îi protejează pe oameni de pseudoexperți

Daniel David și Mircea Dumitru / Foto: UBB și INQUAM

„Ce trebuie să faci, cum faci acele lucruri și de ce este important să implementezi acele lucruri” sunt competențele pe care Strategia Națională privind Stilul de Viață Sănătos urmărește să le dezvolte, a explicat Daniel David la conferința de lansare, organizată miercuri, 30 septembrie, la Academia Română. Strategia prevede elaborarea unor ghiduri despre alimentație, mișcare, somn, sănătate mintală și utilizarea tehnologiei, inclusiv pentru copii și adolescenți.

Strategia Națională privind Stilul de Viață Sănătos a fost dezvoltată prin Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, constituit de Academia Română și Universitatea Babeș-Bolyai. 

Propunerile pentru prima parte a strategiei pot fi transmise până la 15 octombrie, în atenția coordonatorului științific Nicolae Hâncu, potrivit comunicatului organizatorilor. Ulterior, demersul va continua cu elaborarea ghidurilor specifice și cu pregătirea aplicării recomandărilor în școli și comunități.

Ce vor cuprinde ghidurile și cui se vor adresa

Ghidurile vor aborda alimentația, somnul, activitatea fizică, consumul de alcool, fumatul, sănătatea mintală și utilizarea tehnologiei, conform comunicatului de lansare.

Recomandările vor fi adaptate pentru diferite categorii de populație, inclusiv copii și adolescenți, vârstnici, persoane cu cerințe educaționale speciale, grupuri vulnerabile, femei însărcinate și persoane cu afecțiuni medicale. Sunt prevăzute și teme privind consumul de droguri și recuperarea.

Strategia include formarea unor persoane care să transmită recomandările în contexte educaționale, campanii de informare și monitorizarea dificultăților întâmpinate în aplicare. Un obiectiv al demersului este și protejarea publicului față de pseudoștiință și recomandări fără fundament științific. Ghidurile reprezintă etapa următoare a proiectului. La eveniment a fost prezentat cadrul general al strategiei, pentru care pot fi transmise în continuare propuneri.

Principalele declarații de la lansarea strategiei:

Mircea Dumitru: Strategia este gândită și ca un antidot, un instrument care îi protejează pe oameni de pseudoexperți și de promisiunile lor fără acoperire

Strategia pornește de la o înțelegere a sănătății care include dimensiunea fizică, mintală și socială a declarat Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române. 

„Sănătatea este o stare de bine fizic, mintal și social. Strategia ia această definiție în serios. De aceea, abordarea este comprehensivă, adică biopsihosocială. Este construită pe mai multe niveluri: biomedical, psihologic și sociocultural. Este, în același timp, multi-, inter- și transdisciplinară. 

Tocmai de aceea, strategia este gândită și ca un antidot, un instrument care îi protejează pe oameni de pseudoexperți și de promisiunile lor fără acoperire.

Documentul pe care îl lansăm astăzi nu este un text încheiat, ci o invitație pentru noi toți. Până la 15 octombrie, sugestiile la cadrul general, adică la viziune, obiectivele strategice și planul operațional general, pot fi trimise coordonatorilor științifici”, a spus Mircea Dumitru

Daniel David: Elementul fundamental pe care vrem să-l aducem în față este competența

Daniel David a prezentat cele trei componente pe care se sprijină strategia: cunoștințele despre comportamentele sănătoase, capacitatea de a le pune în practică și valorile care susțin aceste alegeri.

„Noi legăm starea de bine de obicei de componenta de valență pozitivă. Starea de bine nu înseamnă neapărat valență pozitivă. Uneori sunt, într-adevăr, valențe pozitive, dar dublate de funcționalitate; alteori ai și o valență negativă, dublată de funcționalitate. Aceasta este conceptualizarea clară, explicită a strategiei și a cadrului general pe care noi îl propunem.

Elementul fundamental pe care vrem să-l aducem în față este elementul de competență. Ce trebuie să faci, cum faci acele lucruri și de ce este important să implementezi acele lucruri.

Să ne recunoaștem fiecare profesia și să lucrăm în echipe inter- și multidisciplinare, nu fiecare să pretindă că este ceea ce nu este. Cam aceasta este viziunea pe care noi am propus-o. Obiectivele sunt foarte clare. Avem un obiectiv care se adresează populației generale, populației sănătoase. Spun «aparent sănătoase»: poți să ai vulnerabilități, poți să ai semne, simptome încă neidentificate ca boală. De aceea spun «aparent sănătoasă».

Avem aceste campanii propuse în strategie pentru a promova cunoștințele pe care le vom cuprinde în ghidurile respective. După aceea sunt celelalte obiective, pe care le știți și care fac parte din orice strategie: monitorizarea efectelor și a barierelor, corecțiile, dacă trebuie să le facem.”

Mircea Abrudean: Ne-am obișnuit de prea mulți ani să privim sănătatea doar prin fereastra spitalului

„Ne-am obișnuit de prea mulți ani să privim sănătatea doar prin fereastra spitalului, intervenind abia când boala s-a instalat deja. Cred că a sosit momentul unei schimbări de mentalitate și de comportament. Vreau să cred că această strategie națională pentru un stil de viață sănătos, pe care o lansați astăzi în Aula Academiei Române, nu este un simplu document sau o listă de recomandări teoretice.

E important ca școala să ofere educație pentru stilul de viață, cabinetul medical să devină un loc al parteneriatului și al empatiei, iar comunitățile noastre să aibă acces la alimentație curată și sustenabilă. Noi toți, medici, profesori, politicieni și cetățeni, trebuie să fim parteneri în această misiune, pentru că o Românie sănătoasă se construiește în fiecare zi, în fiecare școală, în fiecare cabinet și în fiecare alegere pe care o facem”, a declarat Mircea Abrudean, președintele Senatului.

Mihai Ghigiu: Implementarea are nevoie de stabilitate financiară și legislativă

„Tot în școală se creează obiceiurile, tot în școală putem vorbi cel mai ușor de prevenție și putem vorbi de obiceiuri și prevenție care durează pe termen lung. De asta cred că e important ca, încă de la cele mai fragede vârste, să-i învățăm pe copii ce înseamnă un stil de viață sănătos.

Dacă ne dorim ca această strategie să nu rămână pe hârtie niște cuvinte frumoase, avem nevoie de stabilitate, stabilitate financiară pentru implementarea ei, stabilitate legislativă. De asemenea, cred că avem nevoie sau ar trebui să încercăm să găsim un consens pe câteva teme principale”, a declarat Mihai Ghigiu, președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților

Mihai Dimian: Avem nevoie de educație pentru sănătate adaptată vârstei

„Noi vorbim despre lansare, dar, după cum ați auzit deja, este o formă incipientă a strategiei, pe care sperăm cu toții să o îmbunătățim într-un final și, foarte important, să o aplicăm. Pentru că spuneam și ieri, apropo de audieri: noi am dat legi, am dat hotărâri de Guvern, am dat ordine de ministru, dar ele nu s-au aplicat în sala de clasă. Spunea domnul președinte al Camerei Deputaților că este nevoie de bani, dar ce am făcut noi cu banii? Am făcut parcări în locul spațiilor de joacă și în locul spațiilor sportive, diminuând șansa copiilor noștri la un stil de viață sănătos.

Avem nevoie de educație pentru sănătate adaptată vârstei, cu explicații clare și activități practice despre alimentație, mișcare, somn, sănătate mintală, relații și folosirea tehnologiei. De aceea, după această strategie, sunt importante ghidurile specifice, care să fie adaptate și profesorilor, și elevilor, dar și părinților, pentru că, din nou, avem foarte multe așteptări de la școală. Dar copiii dumneavoastră petrec 20% din timp la școală, 80% sunt acasă.”

Aceste recomandări pe care le facem, aceste lecții pe care le oferim copiilor noștri trebuie însoțite de oportunități concrete. Încercăm prin programul «Masă sănătoasă». În momentul de față ajungem la aproximativ 540.000 de elevi, dar, sigur, acest lucru trebuie extins în continuare, să ajungem la un milion de elevi. Pentru început, măcar în zona de învățământ primar și gimnazial.

Aici se întâlnesc educația științifică, gândirea critică și competențele digitale. Ele ne ajută în decizii concrete care ne privesc sănătatea și viața. Universitățile și institutele de cercetare au un rol important în toate aceste direcții. Avem nevoie să urmărim ce ajunge efectiv în școli și în comunități, ce funcționează și ce trebuie îmbunătățit. Folosesc deliberat cuvântul «împreună», pentru că, așa cum aminteam și la început, un minister poate crea un cadru, poate mobiliza resurse”, a declarat ministrul Mihai Dimian

Redăm sinopsis-ul Strategiei din comunicatul de presa al UBB 

Fundamente

Limite ale unor abordări curente asupra stilului de viață sănătos

Strategia pentru Stilul de Viață Sănătos. Partea I

Strategia pentru Stilul de Viață Sănătos. Partea II

Exit mobile version