Studenţii la Medicina din București se plâng de condiţiile din cămine: „toalete şi duşuri insalubre, colcăie gândacii, iar mizeria şi rugina domină”

Foto: Cititor G4Media

Mai mulţi studenţi ai Universității de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti sunt nemulţumiţi de condiţiile din căminele universităţii. Aceştia spun că deşi au semnalat problemele în repetate rânduri, până acum, responsabilii nu au luat nicio măsura. Toaletele şi duşurile, multe dintre ele nefuncţionale, sunt la fel de insalubre, este multă mizerie, iar gândacii pot fi văzuţi la tot pasul.

„Deşi se cunoaste situaţia de către administraţia caminului si sunt destui studenti care s-au plâns, nu s-a facut nimic. Conditiile de la duşuri sunt mizerabile, e plin de gândaci care iţi cad în cap prin găurile de aerisire când faci duş, totul e ruginit şi putred. Lipsesc chiar si capetele de duş pe care trebuie să le cumparam şi să le păstrăm în camere, pentru că altfel dispar.” a declarat, pentru G4Media.ro, unul dintre studenţii la Medicină cazaţi în căminele universităţii.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.
Exit mobile version