Studenții pot să afle informații despre piața muncii, în cadrul evenimentului online Career Fest. Pentru participare, se vor oferi adeverințe de practică profesională

Admiterea la liceu 2020

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Studenții interesați să afle informații pentru alegerea unui loc de muncă pot participa la evenimentul Career Fest, ce se va desfășura în perioada 14-20 martie, în mediul online, pe platforma Zoom, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Evenimentul este organizat de Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (ASLS). Tematica de anul acesta este „Work from where it works from you”.

Conform anunțului, vor fi organizate numeroase webinare, în cadrul cărora studenții își vor putea însuși toate detaliile de care au nevoie pentru a fi capabili să aleagă o carieră de succes. În acest fel, vorbitorii de limbi străine vor intra în contact cu reprezentanții companiilor participante.

În cadrul webinarelor desfășurate în decursul unei săptămâni, studenților le vor fi prezentate atât posibilitățile de angajare disponibile, cât și mediul de lucru și situațiile cu care aceștia se pot confrunta.

Fiecare companie va dispune de un stand virtual, în cadrul căruia își va prezenta ofertele de muncă. Studenții sunt încurajați să asculte cu atenție și chiar să adreseze întrebări, pentru a-și forma o idee cât mai pertinentă referitoare la un posibil viitor loc de muncă, se mai arată în comunicat.

„Am mai participat la un Career Fest în liceu, însă cel de anul trecut a fost cu totul altfel. În cadrul evenimentului organizat de ASLS, am luat parte la întâlniri online cu oameni din departamente HR, psihologi, reprezentanți ai diverselor companii și am simțit că fiecare întâlnire de acest fel a avut câte ceva de oferit. Un sfat pentru primul interviu, experiența ca intern a altor persoane, toate aceste lucruri m-au ajutat să îmi formez o idee referitoare la piața actuală a muncii. Unul dintre sfaturile pe care le-am primit la Career Fest a fost să aplici și pentru posturile pentru care consideri că nu ai experiență, fiindcă poți rămâne surprins de ce poți face cu puțin efort”, a spus o studentă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine care a participat la eveniment în urmă cu un an.

ASLS (Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine) a fost înființat în 1999 și este singura asociație reprezentativă a facultății.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version