Sumele acordate în acest an elevilor cu media 10 la examenele naționale, identice cu cele de anul trecut – proiect

Foto: captura royalmodels.ro

Elevii care au luat Evaluarea Națională cu media 10 și care acum au intrat deja la liceu vor primi, de la statul român, un premiu de 2.000 de lei, iar în cazul celor care au dat bacul, premiul pentru media 10 va fi și în acest an de 5.000 de lei, conform unui proiect de hotărâre de guvern, publicat de Ministerul Educației.

„Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 2.000 de lei fiecărui absolvent al
clasei a VIII-a care a obținut media 10 la evaluarea națională, sesiunea 2023”, prevede proiectul citat.

„Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 5.000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2023”, conform documentului.

Lista beneficiarilor stimulentelor financiare prevăzute la art.1 și 2 și modalitatea de acordare a acestora se aprobă prin ordin al ministrului educației, conform inițiativei. Anul trecut sumele au fost similare, iar aprobarea listei cu beneficiarii a avut loc la 4 luni de la cele două examene și de la aflarea rezultatelor.

„În anul 2023, un număr de 92 absolvenți de liceu au obținut media 10 la examenul de bacalaureat (78 la examenul național bacalaureat și 14 la examenul de bacalaureat german), sesiunea iunie-iulie 2023, iar 466 absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media 10 la evaluarea națională”.

Impactul măsurii nu este calculat în nota de fundamentare, dar sumele aferente ar fi 932.000 pentru elevii de 10 la EN și 460.000 de lei pentru cei cu 10 la Bac. În total 1,392 milioane lei.

Anul trecut au fost 476 de premianți, anul acesta sunt 558.

Exit mobile version